Categorii
Tehnologie

Tools of the Week #15 – RouterPasswords, BTGuard, Base64 Decode, SSL Pulse, WatchNowLearn și altele

O bună parte din vizitatori ajung pe blog căutând site-uri interesante sau documentare. Cele mai multe referințe către aceste site-uri le vei găsi în colecția de articole Tools of The Week. Readerul și podcasturile sunt sursa mea principală de unde fac rost de asemenea utilitare.

Cum azi aveam ziua rezervată pentru bere, mici și păsărici undeva prin padurile Tâmpei cu Necunoscuții Brașoveni și ploaia ne-a alungat pe toți acasă, iată că blogul mă primește cu mâinile deschise. Așadar, să vedem ce avem azi în meniu.

Router Passwords – parolele default de la cele mai multe routere

Așa-i că nu ai citit manualul de folosire al routerului când l-ai luat? De ce ai face una ca asta? Tocmai pentru că acolo găsești parola default a routerului. Nu are rost să cauți cartea la coșul de gunoi de vreme ce gunoiul l-ai aruncat ieri. Așadar, vorbește cu un amic să intre pe Router Passwords și să caute după modelul tău de router. Via [Stumbleupon].

BTGuard – anonimizarea traficului pe torente

Cu ceva timp în urmă un amic m-a contactat speriat că ACTA îl va băga la probleme dacă mai ia filme cu torentele. M-a făcut să zâmbesc și i-am explicat puțin treaba cu ACTA: chiar dacă se aprobă o lege vom avea la anul iar legea aia, dacă se face pe cum știm, va fi cam la fel ca cea de azi. Adică, aprope ineficientă. Singura situație ar fi în care ISP-ul ar vedea că este trafic mare pe torente și ți-ar încetini viteza de download la câțiva kilo pe secundă.

În orice caz, sunt vizați cei care scot foloase materiale din asta, nu neapărat userul de rând. Oricum, dacă vrei ca ISP-ul (UPS, RDS, Romtelecom, etc) să nu își bage nasul în treburile tale atunci BTGuard acționează ca un proxy și are grijă să cripteze traficul.

Pe de o parte, chiar dacă senzaționalii de la MPAA, RIAA și alte acronime sinonime cu stupiditatea acțiunilor lor în epoca internetului, ar vedea că un anumit IP ia materiale, tot nu ar ajunge la tine pentru că BTGuard nu ține un istoric al IP-urilor care îl accesează. Tu ești ferit de citații din partea lor iar ei se vor bate pe un teren steril.

Pe de altă parte, ISP-ul tot ar vedea că ai trafic de pe torente și ai avea oarece probleme așa că criptarea lui, oferită tot de BTGuard, ar duce la situația în care RDS vede că vine trafic mult către tine, dar nu știe exact ce anume. Case closed. Ah, BTGuard e un serviciu plătit. Via [Lifehacker].

Și dacă tot suntem la capitolul torente, citește aici despre cum poți ajunge la PirateBay în caz că se gândește cineva să îți blocheze accesul la site-uri P2P.

Disclaimer: Nu încurajez pe nimeni să ia materiale piratate de pe net și nici să pirateze. P2P, torrentele și altele în genul sunt tehnologii legale care trebuie folosite pentru a împărți materiale care îți aparțin cu prietenii tăi.

Base 64 Decode – când creatorii de teme WordPress fac pe inteligenții

Așa cum zice Dani aici, unii creatori de teme WordPress folosesc criptarea Base64 pentru a-și ascunde linkul către ei în footer. Link dofollow, să fim înțeleși. Link cu care Matt Mulleweg nu este tocmai de acord.

Așadar, dacă ai asemenea cod în footer și vrei neapărat să îl scoți (deși un link cu nofollow tot ar trebui să lași, părerea mea) trebuie să mergi la Base64 Decode și să copiezi codul. Vei avea ca rezultat un code pentru footer. O altă soluție ar fi să te uiți in codul sursă al paginii și apoi să copiezi aia în loc de partea cu codul base64.

SSL Pulse – vezi dacă site-urile securizate chiar sunt sigure

Este trendy acum să vezi https la Facebook, Twitter, Google+ sau alte site-uri. Paginile securizate sunt o necesitatea acolo unde se fac schimburi de date confidențiale (vezi paginile de checkout de la magazinele online unde introduci datele de card), dar în rest este un moft. Sau nu?

SSL Pulse verifică aceste site-uri dacă pot fi victime ale atacurilor DoS, BEAST sau dacă oferă siguranța cu care se laudă.

Când am verificat Facebook.com a reieșit că nu are robleme cu BEAST, dar poate fi victima unui atac DoS. Asta pentru că îți permite să soliciți prea multe conexiuni SSL cu serverul căruia i se poate bloca procesorul din cauza folosirii întregii puteri de procesare.

Pe aceeași direcție poți merge când verifici securitatea unui site oarecare. De data asta, folosindu-te de Sucuri, poți vedea dacă site-ul respectiv are probleme cu malware. Primul test când mă interesează să aflu mai multe despre un site este cu Sucuri.

WatchKnowLearn – aproape 40 000 de filme educative

WatchNowLearn.org este un loc unde poți învăța despre convergența seriilor în matematică sau despre undele electromagnetice. Dacă mă întrebi pe mine: o adevărată mană cerească pentru dornicii de cultură generală.

Ia să învățăm despre undele magnetice de la cursul de mai sus:


MIT Tech TV

Sau despre serii convergente în matematică:

Zecile de mii de filme care sunt strânse în 16 categorii principale și cele peste 100 de subcategorii au tot ce vrei acolo. Via [SearchEngineLand].

The Password Meter – crezi că ai parola suficient de puternică?

Passwordmeter este un utilitar online care te invață să ai parole puternice. Cum altfel să înveți mai bine când descoperi că parola „ursulet2012” are un scor de 52 de puncte din 100? Parola mai potrivită ar fi: „1ursul3t@c1ty_F4n!” (un ursulet at city fun!). Ce zici de asta? 😀

Google SERP Emulator – cum arată un URL de=al tău în Google

Este un tool dedicat bloggerilor care se ocupă cu ESIO și nu mai au timp de creat conținut. Google SERP Emulator îți arată cum va fi vizibil un rezultat pentru vreo pagină de-a ta în pagina cu rezultate a Google.

Am căutat să văd cum arată pentru articolul acesta. Nu prea rău:

Tools of the week – primul loc unde verific ceva util

Ce-i drept, am creat blogul ca un mare panou de linkuri în care găsesc tot felul de materiale utile sau relaxante. În destule cazuri caut prima oară pe blog și apoi în alte părți. Sper că ți-a plăcut și vei reveni data viitoare după o nouă listă de website-uri interesante. Care dintre utilitare ți-a plăcut cel mai mult?

Urmărește tagul Tool of the week pentru a fi la curent cu cele mai noi tool-uri de care aflu pe internet. Voi publica la finalul fiecărei săptămâni un articol pe această temă.

5 răspunsuri la “Tools of the Week #15 – RouterPasswords, BTGuard, Base64 Decode, SSL Pulse, WatchNowLearn și altele”

Interesante sunt toate, insa util pentru mine ar fi ala de masoara puterea parolei, poate o schimb si eu pe-a mea cu „12345”.
Ups! Acum chiar tre’ sa o schimb 😀

Da, schimb-o in 123456. Sunt sigur ca dictionarele utilitarelor de spart parole nu au asa ceva notat in ele 😛

54321. Nu m-as fi gandit la asta. Adevarul este ca aveam aprole slabute intr-un timp. Cand vezi ce se intampla iti faci planuri de protectie mai bine gandite.

Misto… nu stiam ca exita un instrument de lupta impotriva acta. Daca BT Guard stie sa cripteze traficul atunci pot scoate cate legi vor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.