Categorii
Tehnologie

Festo despre rolul tehnologiei în viitorul industriei

Festo este o companie inovativă din Germania despre care am mai scris pe blog când am pomenit de SmartBird. Oamenii aceia sunt pasionați de reproducerea mișcărilor din natură prin aparate specializate. Și, după cum vezi pe site-ul lor, ei chiar reușesc să facă asta.

În filmul de mai sus vezi cum tehnologia poate îmbunătăți procesele de producție în prezent și în viitor. Exoscheletul nu mai este de mult timp o fantezie iar mâna bionică este un fapt real. Ce vedeam în copilărie la desene animate putem vedea acum în fabrici.

Un lucru ceva mai interesant mi se pare folosirea undelor cerebrale (adică descărcările electrice din creier) pentru a manipula aparatele din jur fără a face o mișcare sau a spune o vorbă. Așa ceva nici nu trebuia să existe. Gândește-te că vine soțul acasă de la o băută cu prietenii pe când trebuia să cumpere pâine. Cum se mai poate scuza?!

Același tip de unde cerebrale se generează și când ne amintim ceva sau încercăm să mințim. Lie detector is so yesterday!

Ca o mică paranteză, deși am terminat Ingineria Aerospațială, nu m-am văzut niciodată pe linia de asamblare, chiar și într-o fabrică de avioane. Probabil de aceea lucrez într-o companie de IT 😀 Prefer mediile specifice laboratoarelor de cercetare, cu echipe restrânse și multă liniște. Până acolo, să ne bucurăm că Festo ne vorbește puțin de viitorul tehnologiei. Cum vezi un viitor în care fiecare dintre noi are un cip de memorie implantat în cerebel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.