Categorii
Știință

Avem vecini în Sistemul Alpha Centauri

Loading player…

ESO a anunțat azi că s-a descoperit o exoplanetă la numai 4.3 ani-lumină distanță în sistemul Alpha Centauri, un sistem cu două stele mai apropiate (Alpha Centauri A și Alpha Centauri B) și una mai îndepărtată de acestea numită Proxima Centauri (sau Alpha Centauri C). I se zice Proxima pentru că este cea mai apropiată de noi.

De pe Pământ cele trei stele se văd ca fiind doar una singură și pot fi observate doar din Emisfera Sudică, motiv pentru care observatorul astronomic al ESO situat în Chile, în zona La Silla, a fost numai bun să descopere exoplaneta gravitând în jurul Alpha Centauri B.

Observațiile au fost conduse de Xavier Dumusque (de la Observatorul din Geneva, Elveția și Centrul de Astrofizică al Universității din Porto, Portugalia) care a spus că a durat mai bine de patru ani până să descopere exoplaneta care este foarte aproape de steaua mamă și face o revoluție în 3,2 zile. Lucrarea publicată în Nature a stârnit foarte mult interes.

Da, din cauza apropierii de steaua mamă planeta nu este locuibilă, dar se deschid alte întrebări (de unde și interesul crescut pentru exoplaneta aceasta): dacă noi am descoperit o planetă puțin mai mare ca Terra, oare nu vom mai da și de altele la distanță mai mare de Alpha Centauri B și nu cumva o fi locuibilă (sau chiar locuită)? Este o întrebare pe care, se pare, cercetătorii nu au curaj să o pună, dar plutește în aer.

Întrebarea mea este alta: ce facem dacă chiar este cineva pe acolo? Ar fi mai multe teorii. Dat fiind că primele semnale radio le-am trimis acum 90 de ani în urmă, înseamnă că o civilizație suficient de avansată ar fi putut recepta până acum semnalele artificiale. Sau sunt prea slabe? Dacă nu sunt prea avansați exoplanetarii și ajungem noi acolo, se va repeta istoria cu descoperirea Americilor?

Cu tehnologia de azi putem ajunge acolo în aproximativ 74 000 ani dacă zburăm cu viteza de 17,46 km/s, cum face Voyager 1 în momentul de față. Până la Alpha Centauri sunt 4,3 ani-lumină = 4.3 * 9.4605284 × 1012 km = 40, 678 *1012 km. Cam mult timp. Ca să ajungem într-o sută de ani acolo am avea nevoie de 13 000 km/s. Pe secundă, ține minte.

Sfatul meu: hai să colonizăm Luna și Marte, să facem hoteluri fierbinți pe Venus și apoi să ne ridicăm nasul către Alpha Centauri. Am zis numai, m-am dat cu parul 😀

Mai jos ai un clip video cu o călătorie imaginară către vecinii noștri:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.