Categorii
Știință

Câteva lucruri legate de Efectul Coriolis

Efectul Coriolis a fost descris pentru prima dată în 1835 de către Gaspard-Gustave Coriolis și reprezintă devierea obiectelor către dreapta în Emisfera Nordică și către stânga în Emisfera Sudică, atunci când obiectele sunt aruncate pe direcție perpendiculară cu ecuatorul.

În viața de zi cu zi se aplică la mișcarea maselor de aer (chiar la uragane) și a curenților oceanici iar la nivel mai mic se poate observa când ești pe o învârtitoare, arunci o minge iar apoi vezi cum acea minge în zbor are o traiectorie curbilinie.

Tu vei vedea mingea ca având o traiectorie curbilinie, pentru că ești în rotație, dar un privitor de lângă învărtitoare va vedea mingea zburând rectiliniu.

Forța coriolis este o forță aparentă inerțială. Devierea către stânga sau dreapta nu este determintată de o altă forță ce acționeză asupra mingii, motiv pentru care forței Coriolis i se zice aparentă. La fel ca în cazul forței centrifuge. O simți, este o forță inerțială, dar ea nu există efectiv decât în sfoara cu care ai fi prins de un butuc ce se rotește, dacă acesta ar fi cazul.

Revenind la efectul Coriolis, acesta se observă la nivelul curenților de aer și oceanici iar mitul cu apa care curge la toaletă invers în Emisfera Sudică este doar un mit.

În ceea ce privește influența efectului Coriolis când folosești arme cu glonț, aceasta este mică în cazul pistoalelor și chiar a PM (pușcă-mitralieră, gen AK), dar efectul este observabil la artilerie, pușcă de rază lungă (mai mult de 600 de metri) și rachete balistice. Dacă trebuie să arunci cu obuze la ceva kilometri distanță iar direcția de tragere este spre nord, atunci va trebui să țintești puțin la stânga, pentru că obuzul va devia către dreapta.

Acum știi puțin mai multe despre efectul Coriolis decât știai acum 5 minute. Și nu, efectul Coriolis nu are influență măsurabilă în cazul unei mingi căreia îi dai drumul de la doi metri înălțime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.