Categorii
Știință Tehnologie

La mulți ani, VLT. Unul dintre cele mai productive observatoare astronomice din lume împlinește 15 ani pe 25 mai 2013


VLT, Very Large Telescope, este un observator astronomic ce aparține ESO, Organizația Astronomică Europeană ce are cele mai tari observatoare din lume.

VLT este situat în Chile, în deșetul Atacama, mai precis în Cerro Paranal, la peste 5000 de metri înălțime, unde aerul este destul de rarefiat iar precipitațiile sunt rare. Locul perfect pentru observații astronomice.

În cei 15 ani de când funcționează, VLT a fost sursa a mii de cercetări și publicații științifice, în 2012 600 asemenea lucrări avandu-și originea în observațiile făcute cu VLT. Observatorul, format din trei telescoape mari și patru mici (ansamblul se numește VTLI – interferometrul VLT), a fost primul care a ne-a arătat cum arată o exoplanetă.

Prima imagine a unei exoplanete a fost făcută în 2004 și reprezintă un moment de cotitură în istoria omenirii, pentru că s-a dovedit că există alte planete în afară de a noastră și, așa cum s-a descoperit și anul acesta, sunt destule planete foarte asemănătoare Pământului.

La mulți ani, VLT! La mulți ani, ESO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.