Categorii
Știință

Ambition, un extraodinar film de promovare a misiunii Rosetta, a ESA


Misiunea Rosetta, a Agenției spațiale Europene (European Space agency – ESA), a trimis o sondă spațială care să urmărească, de aproape, cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko și să lanseze un lander pe suprafața acesteia. Rosetta a fost trimisă în spațiu în 2004 și anul acesta ajuns lângă cometa 67P.

Landerul său, Philae, va fi lansat în data de 12 Noiembrie la ora 08:35 GMT/09:35 CET de la o distanță de 22,5 km de centrul cometei. După 7 ore va ateriza pe cometă iar confirmarea aterizării va fi primită la ora 16:00 GMT/17:00 CET.

Ce va găsi landerul Philae acolo? Rocă și apă, dar nu numai aceste lucruri. Misiunea Giotto și nu numai au confirmat ipoteza conform căreia cometele conțin și molecule organice complexe, compuși bogați în carbon, hidrogen, oxigen și azot.

Aceleași elemente pot fi găsite în componența acizilor nucleici și în amino-acizi, ingrediente necesare pentru viața așa cum o știm noi. Oamenii de știință vor să știe dacă viața pe Terra a început cu ajutorul unor comete. Rosetta ne va ajuta să strângem mai multe date în căutarea unui răspuns.

Mai jos vedem cât de greu este să acometizezi un lander. Astronautul ESA Alexander Gerst ne prezintă faptul că dificultatea constă în faptul că 67P/Churyumov-Gerasimenko este în deplasare pe orbita sa, dar se și rotește în jurul axei proprii.

Un răspuns la “Ambition, un extraodinar film de promovare a misiunii Rosetta, a ESA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.