Categorii
Podcast Știință Tehnologie

F@TC 027 – Levitație magnetică

Cum poți levita o plăcuță de grafit deasupra unor magneți? Dacă acea plăcută de grafit este un diamagnet, adică nu este magnetică în sensul obișnuit, cum de poate înteracționa cu magneții de Neodim în acest fel? Ce este levitația magnetică?

Despre levitație magnetică ne povestește Conf. Dr. Nicolae Crețu, de la Universitatea “Transilvania” Brasov, Laboratorul Fizică Aplicată și Computațională.

În filmul de mai sus vedem cum funcționează un sistem Dialev, trimis de către partenerii noștrii de la magnetiputernici.ro.

Sistemul Dialev, DIAmagnetism LEVitation, este compus din 4 magneți din neodim și o plăcuța de grafit. Plăcuța de grafit levitează la 1 mm deasupra celor patru magneți puternici.

Levitația magnetică este procesul prin care o plăcuță de carbon pirolitic, material asemeni grafitului, stă suspendat în aer deasupra unor magneți datorită câmpurilor magnetice opuse dintre magneți și acea plăcuță.

Plăcuța de carbon pirolitic levitează datoriă fenomenului de diamagnetism. Diamagnetismul este specific materialelor care generează un câmp magnetic contrar câmpului magnetic în care acestea sunt introduse.

În materialele diamgnetice magnetismul este generat de rotația electronilor în jurul nucleului, fiind astfel un magnetism foarte slab comparativ cu materialele paramagnetice sau feromagnetice ude magnetismul este conferit de momentele magnetice de spin ale electronilor.

Mai multe despre tipuri de magnetism și originea magnetismului poți vedea în episodul „F@TC 022 – Care este originea magnetismului?”:

Faptul că plăcuța de grafit/carbon pirolitic levitează se datorează efectului Lenz, efect prin care, atunci când un material este introdus într-un câmp magnetic, se generează un curent electric în interiorul acestuia iar acel curent electric generează un câmp magnetic care se opune câmpului magnetic inițial.

Interesant lucru, datorită efectului Lenz un material diamagnetic va genera un câmp magnetic care se va opune fie polului nord, fie polului sud al unui magnet puternic, în funcție de partea care se apropie de materialul diagmanetic.

De văzut și episodul cu magneții antigravitaționali, unde efectul Lenz este demonstrat folosindu-ne de o țeavă de cupru și un magnet de neodim:

Filmat și editat de Manuel Cheța: http://tehnocultura.com

Filmat la Universitatea „Transilvania” Brașov, Colina Universității.

Pentru varianta AUDIO: Subscribe in iTunes
levitatie-magnetica (Medium)
––
Referințe:

– sistem Dialev: http://magnetiputernici.ro/produse-magnetice/experimente/Dialev
– originiea magnetismului: https://www.youtube.com/watch?v=3gr1SB4ILow&feature=youtu.be
– magneți antigravitaționali: https://www.youtube.com/watch?v=BF9dprwWdTU
– despre magneți antigravitaționali: http://tehnocultura.com/2015/03/25/ftc-024-magneti-antigravitationali/
– levitatie datorită inducției electromagnetice: http://tehnocultura.com/2012/10/10/ce-lipseste-de-la-ora-de-fizica-levitatia-datorata-inductiei-electromagnetice/
– diamagnetism: http://en.wikipedia.org/wiki/Diamagnetism
– carbon pirolitic: http://en.wikipedia.org/wiki/Pyrolytic_carbon
– levitație magnetică: http://en.wikipedia.org/wiki/Magnetic_levitation
– efectul Lenz: http://en.wikipedia.org/wiki/Lenz%27s_law

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.