Categorii
Tehnologie

Star Trek, here we come [invizibilitate]

Iată că recidivez cu un nou articol despre invenții care să ne arate că ne apropiem de lumea SF: folosirea efectului de miraj pentru a crea invizibilitate. Pentru asta se folosește un aerogel din nanotuburi de carbon.

Pentru cei ce au ratat articolul cu aerogel, este vorba de obiecte solide care pot fi mai ușoare decât aerul. Dă cu virgulă? La fel și la mine prima dată când am auzit de așa ceva 😀

În cazul de azi, cercetătorii de la University of Texas. din Dallas, au încâlzit la temperaturi foarte mari aerogelul folosindu-se de curent electric și au determinat reflectarea razelor de lumină în așa fel încât acolo se desfășura un miraj. Ca să fie un lucru clar, este nevoie de ceva materie în jur, apă sau aer, care să fie încălzite atât de tare încât să reflecte lumina.

În vid sunt sigur că experimentul nu mai funcționează. Întreaga documentație poate fi găsită aici. În mare parte cercetătorii vorbesc în limbi străine, dar pare ceva chiar interesant. Ca să aberez puțin, ca să obții invizibilitatea navelor Romulane din Star Trek trebuie să fii în stare să modifici câmpul gravitațional în așa fel încât radiațiile de orice fel să te ocolească. Așa ceva este, desigur, încă SF.

Mai jos ai o demonstrație a principiului. Trebuie să menționez că aerogelul din nanotuburi de carbon a fost testat doar în apă deocamdată. Via [Discovery].

6 răspunsuri la “Star Trek, here we come [invizibilitate]”

Miraj, nu. Doar am vazul valuri si foarte aproape de pamant era intr-adevar ciudat 😀

Sa nu care cumva sa fim luati pe nepregatite. Sper ca va exista suficienta minte sa nu ne ducem prea departe 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.