Harry van der Laan (stânga în imagine), a fost director ESO între anii 1988 – 1992 și a fost prezent la ESO@50, ziua 2.
Dat fiind că a fost martorul a zeci de ani de devenire a ESO am dorit să schimb câteva vorbe și să aflu ce condiții ar trebui să îndeplinească o țară pentru a fi inclusă într-o organizație astronomică de genul ESO. Am fost dezamăgit să aflu că noi suntem în urmă rău.
Condiții generale:
- activitate astronomică mare – să existe echipe de cercetători care să aibă proiecte de astronomie la care să lucreze
- măcar 4 institute de fizică ce fac si astrofizică/astronomie
- studenti doctoranzi sau post-doctorat care dorească să învete despre astronomie(astrofizică)
- bani: conform cu PIB, dar nu mai mult de 20% din totalul necesar ESO
Pașii către membralitatea ESO nu implică lucruri abrupte, ci o trecere graduală din stadiul de țară care are nevoie de ceva timp de folosire a telescoapelor ca mai apoi să se ajungă la calitatea de membru. Exemplul Portugaliei, relevat în The Messenger nr. 61 (sep 1990), prezintă exemplul unei astfel de căi. Se poate.
Din informațiile pe care le am se pare că în România există doar o singură facultate care oferă profil de astronomie. Clubul Astronomic București este un ONG care nu îi poate obliga pe oameni să facă observații în mod sistematic iar țara noastră nu are o instituție centralizată cum este Royal Astronomy Association, în Anglia.
Cu toate că articolul se termină într-o notă puțin pesimistă sper că pe viitor vom găsi mai mult entuziasm. Ne lipsesc oamenii de știință care ne-ar aduce în lumina ESO, institutele care să aibă și departamente de astronomie. Fondurile ar fi cea mai mică problemă.
Un lucru de ținut minte este că nu s-a găsit suficient interes pentru a crea o lege a poluării luminoase. De fapt, în România nu avem nici măcar o lege notabilă în materie de energie verde. De exemplu, în Germania casele care produc mai multă energie electrică decât consumă (și introduc în rețeaua națională surplusul) primesc compensații pentru asta. La noi, se dă doar un cupon de reducere. Great one.
Ar cam trebui să avem mai mulți oameni interesați de tehnologie în general și de crearea unor legi care să favorizeze dezvoltarea tehnologiei. Bogdan Manolea, sper exemplu, are proiectul de lege pentru Neutralitatea Internetului. Interes scăzut, deși e un subiect important.
Suntem așteptați cu mâinile deschise, dar trebuie să știm să trecem pragul.