ESO@50 Day 3 – o porție sănătoasă de galaxii

Am început ziua aflând că ESO are aproximativ 30% din totalul de astronomi din lume și că își calculează biografia în funcție de instrumentele principale pe care le folosesc (NTT, VLT, E-ELT- complexe de observatoare astronomice din Paranal, Chile).

Richard Ellis a făcut o trecere în revistă a ESO în general și a identificat elementele care au dus la succesul acestei organizații. Evoluția ESO poate fi urmărită citind The Messenger, revista printată (e și pdf) a organizației.

Prin ’78 s-au stabilit câteva scopuri pentru VLT, care nu exista la data respectivă, iar Richard Ellis a arătat că proiectele ce au urmat au întrecut cu mult obiectivele din acei ani.

O perioadă bună ESO a fost sub umbra Keck, observatorul american care la vremea respectivă reușea să facă descoperiri înaintea lor. Competiția a dus la câteva articole din The Messenger în care se atrăgea atenția că numărul descoperirilor înlesnite de VLT „îi va face farte invidioși pe americanii de la Keck”.

Galaxia Calea Lactee

Richard Genzel a prezentat cele trei aspecte ale sudiului centrului galaxiei noastre: știință, intrumente și cooperare. Interesul pentru centrul galaxiei a avut ca origine o lucrare din 1971 (On quasars, dust and the galactic centre) când s-a dorit analizarea quasarilor.

Instrumentele de azi ne permit să facem fotografii ale centrului galaxiei folosind spectrul optic/near-IR.

Urmărind traiectoriile stelelor din centrul galaxiei s-a descoperit faptul că avem o gaură neagră super-masivă care ține la un loc întreaga galaxie. Descoperirile nu s-au potrivit cu teoriile în câteva cazuri și oamenii de știință s-au văzut în fața unui impas de fiecare dată.

Anul acesta s-a descoperit că un nor galactic (gaz ionizat) a căzut în gaura neagră de la centrul galaxiei. A fost ocazia potrivită să observe modul în care se formează discurile de materie din jurul stelelor (disc de acreție).

Marina Rejkuba a adus aminte că din 1962 exista o teorie conform căreia galaxia noastră a suferit un colaps in trecut pe timpul a 10^8 ani. După aceea galaxia a fost luată la puricat și a fost analizată cu o serie de instrumente optice/IR/spectrometre etc.

Un lucru care trebuie înțeles este că stabilirea vârstei stelelor este greu de determinat. Cercetătorii trebuie să coreleze date uitându-se la cantitatea de materiale radioactive din stele, la metalicitate, masă și alți parametri. Cu toate că stelele trăiesc groaznic de mult există unele de generație a doua (se ia după cantitatea de metale din ele).

Se pare că galaxia noastră are vârsta de cel puțin 10Gani (10 giga-ani) iar corpul central al galaxiei ar avea o formă de dublu X, traiectorie prin care materia gravitează în jurul centrului galaxiei. Adică, partea centrală a galaxiei nu are forma sferică pe care credeam că o are.

Christopher J. Howk a povestit că CMB – radiațiile cosmice de fundal – relevă densitatea materiei în Univer. Analizând cantitățile de Litiu din Univers putem afla despre crearea de nuclee atomice în momentul Big Bang. Un alt lucru pe care trebuie să îl amintesc este că electronii și protonii au o durată de existență groaznic de mare, de câteva ori cât viața universului în sine.

Da, un electron din momentul Big Bang s-ar putea să fie în tine. Zi mersi.

Sofia Feltzing analizează stelele pitice pentru că este mai ușor să le afli vărsta iar atmosfera lor nu suferă atât de multe schimbări ca în cazul stelelor mari. Dat fiind că este greu să le detectezi în corpul principal al galaxiei noastre ei trebuie să folosească metoda microlnesing pentru detecție.

Analizând cantitatea de fier din ele se poate stabili vârsta. Importanța stelelor pitice reiese din faptul că știind să le analizăm bine, le putem folosi ca reper pentru aflarea informațiilor despre stelele mari, prin comparație. La fel, se poate analiza mai bine corpul central al galaxiei (galactic bulge).

Nora Lützgendorf ne-a prezentat motivele pentru care analizează găuri negre de mărime intermediară. Prncipalul motiv ar fi acela de a analiza modul de formare a găurilor negre în general, de unde se poate deduce dacă teoriile actuale sunt valide. Se folosesc observații directe cu instrumente (fotometrie, spectrometrie) și apoi modelarea prin software specialiat.

Galaxii din apropiere

Eline Tolstoy ne-a spus că în domeniul ei, Studiul galaxiilor pitice și detectarea populațiilor de stele, instrumentele de azi permit numai analizarea grupului local.

Dincolo de multele grafice și statistici, de modele și polare de orice fel, astronomia este pe cât de complexă posibil. Dacă zici că 5 zile pentru ESO@50 este mult, atunci nu știi că exoplanetele, ca subiect, au conferințe care durează câte două săptămâni. Și în fiecare zi se discută despre 4-6 teme diferite.

E plăcut să vezi procesul de la diagramele și iamginile pixelate pe care le creează aparatele de măsură duce la o cunoaștere tot mai mare a Universului. Mi-ar plăcea să văf și pe la noi interes mult mai mare, nu numai în domeniul acesta, dar și în domeniul cercetării în general.

Carme Gallart a amintit că Norii Magellanici, formațiuni cerești care pot fi văzute cu ochiul liber, au interacționat de-a lungul timpului cu Calea Lactee. ESO a avut un rol important în studiul Norilor Magelanici cu peste 20% din lucrari citând folosirea instrumentelor ESO. Acești nori ar avea între 6 – 10 giga-ani.

Maria-Rosa Cioni a explicat de ce a fost nevoie ca ESO să constuiască telescoapele în Emisfera Sudică, în Paranal, Chile: pentru că de acolo se poate observa centrul galaxiei noastre și sistemele galactice apropiate.

1.4 milioane de stele se află în Norii Magelanici, dintre care cele mai multe sunt stele mari.

Au mai urmat vreo două discursuri pline de date și observații. Nu am scris despre ele pentru că erau mult prea specifice, dedicate în special oamenilor de știință prezenți aici. Să mai zic că nu am înțeles nicmic din ele? Oamenii de aici au cel puțin doctoratul în astronomie așa că e de așteptat ca anumite lucruri să ne le pot înțelege 😀

Nadine Neumayer a subliniat faptul că studiind candidați pentru diferite situații (Norul Magelan, Centaurus A) putem avea la dispoziție un laborator ceresc care să ne ajute în viitoarele cercetări. Odată ce ai studiat foarte mult un asemenea corp ceresc poți trece la comparații cu alte corpuri cerești și crearea de modele mai exacte legate de Univers.

Această a treia zi a fost un alt maraton de conferințe din care am mai învățat câte ceva și am ajuns să îi apreciez și mai mult pe acești oameni.

Spre seară am mers în Garching la Workshop Dinner unde am apucat să îi întreb o mulțime de lucruri pe vecinii de la masă. Din multele întrebări din aflat că oamenii de știință sunt ca oricare alții. Nu au obieceiuri ciudate și nici nu se ascund de ceilalți. Au și party-uri chiar. Este clar că modul în care îi vedem este total diferit de realitate.

Discutând despre materie neagră, invenții și toate cele am împărțit câteva cărți de vizită. Când au auzit că scriu despre lucruri cum sunt Femtocamera (filmează lumina în zbor), tranzistorul de mărimea unui atom sau ceasurile atomice s-au arătat interesați să vadă ce găsesc aici.

În cursul zilei am participat la poza de grup. Ce-i drept, nu am participat cu nimic la evenimentul ESO@50, dar toți cei prezenți la workshop au fost chemați pentru poză. Trebuie să recunosc că participarea la eveniment este doar în parte meritul meu, dar am fost singurul român prezent la workshopuri.

Mă găsești în poză?

Galeria foto e mai jos. Problema este că unele poze vor apărea aleatoriu, dar vei prinde imaginea de ansamblu.