Categorii
Știință

Ce sunt celulele stem?


Celule stem sau celule sușă sunt celule nespecializate care pot deveni orice fel de celule componente ale țesuturilor umane. Există celule stem embrionare sau adulte, cele din interiorul țesuturilor. Cele din urmă sunt folosite la refacerea țesuturilor odată ce celulele vechi mor și sunt îndepărtate din corp.

Celulele stem permit oamenilor să își schimbe suprafața pielii o dată la 28 de zile sau interiorul intestinelor o dată la 4 zile. Dat fiind că acest tip de celule pot fi folosite pentru a crea celule de orice alt tip oamenii de știință vor să se folosească de ele pentru a crea tratamente personalizate.

În curând nu va fi nevoie să te folosești de organele unui donator compatibil pentru transplanturi care să îți salveze viața, ci vei avea propriile organe construite din celule stem din corpul tău. În acest fel tu eviți situații în care corpul tău respinge noul organ.

Problema în cazul transplanturilor este că, uneori, trebuie să folosești imunosupresoare, medicamente care să oblige corpul să accepte noul organ ca fiind al tău. Acest lucru se întâmplă pentru că propriul nostru corp este construit în așa fel încât să nu accepte părți sau organe din alt corp.

Viitorul ne va aduce tratamente și medicamente create special pentru fiecare dintre noi mulțumită celulelor stem și a altor cercetări în domeniul medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.