Categorii
Știință

Boala Lyme și placa mucoidă – mituri și sfaturi

Cum sunt în căutare de surse de încredere dcare pot explica în mod coerent multe lucruri din lumea științei, am dat de site-ul medicologia.info. Cu toate că nu au mai scris de anul trecut, este bine să trecem prin arhivele site-ului ca să prindem câteva informații vitale.

Boala Lyme – ce și cum

Când un prieten m-a rugat anul trecut să caut materiale și remedii pentru boala Lyme am aflat că ar exista un risc foarte mare în zona Germaniei și prin zona Munteniei. Cum o ființă atât de mică precum căpușa Ixodes ricinus este purtătoarea unei boli oribile, am verificat o mulțime de pagini și am ajuns pe tot felul de forumuri în care se căutau soluții pentru oamenii afectați de Boala Lyme în stare avansată.

Boala Lyme, sau borelioza, este generată de o bacterie din clasa spirochetelor, Borrelia burgdorferi, și este transmisă la om de către căpușa Ixodes ricinus în zona Europei.

Articolul legat de această boală, scris cu multă migală, ne dă câteva sfaturi legate de prevenția unei astfel de boli:
– să ne îmbrăcăm în haine deschise la culoare ca să vedem mai bine căpușele care sunt, de cele mai multe ori, mici cât un purice
– să folosim pături deschise la culoare când ieșim la picnic
– să scuturăm și să spălăm bine hainele după ce ne întoarcem de la picnic
– un duș și o verificare pe corp sunt obligatorii după un picnic

Dacă te-a mușcat o căpușă este important de știut că sub 10% dintre cei mușcați pot dezvolta boala și că dacă scoți căpușa din pielea ta înainte de 36 de ore ești ca și salvat.

Dacă vezi că o căpușă face pe viteaza pe pielea ta, atunci:
– trebuie să o îndepărtezi folosind o pensetă
– prinde-i capul și cleștii și scoate-o dintr-o miscare, dar nu brusc
– mergi repede la doctor

Placa mucoidă sau cum dau femeile bani aiurea fără să știe de ce

Articolul despre placa mucoidă explică clar de ce oamenii dau bani aiurea pe tratamente care nu ajută cu nimic.

În primul rând acea așa-zisă pacă mucoidă nu există. Corpul este în stare să scoată din intestin orice materie inutilă sub formă de fecale așa că pereții interiori ai intestinelor se vor curăța fără probleme.

Conceptul modern de placă mucoidă susţine că mâncarea pe care o ingerăm ajunge să putrezească la nivelul colonului, răspândind în circulaţia sistemică produşi toxici care determină o auto-intoxicare. Aparent, vechii egipteni susţineau această ipoteză, spunând că descompunerea bolului alimentar la nivelul intestinelor duce la eliberarea unor toxine în sânge, cauzând febră sau puroi. […] Dar, în secolul 20, când cunoştinţele medicale au beneficiat de o explozie informaţională, conceptul a început să fie infirmat de noţiunile de anatomie, fiziologie, anatomo-patologie şi a căzut în derizoriu.

Putrezește mâncarea în intestinul gros? Desigur. Plantele și semințele asta fac în intestin în timp ce bacteriile devorează totul iar noi ne bucurăm de reziduule lăsate de acele bacterii în intestin.

Citește întreg articolul despre placa mucoidă și vei afla de ce dai bani aiurea pe false remedii. Așadar, dacă mai auzi de remedii care promit să curețe colonul, să te scape de placa mucoidă, să te detoxifieze, te rog să recitești articolul despre placa mucoidă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.