Citeam demult niște cărți SF cu nave spațiale care foloseau vele solare. Ei bine, ideile din acele cărți erau bazate pe un fenomen foarte bine cunoscut în lumea fizicii: presiunea radiației. Altfel spus undele electromagnetice au un impuls. Impulsul luminii se datorează faptului că lumina are masă de mișcare, deși nu are masă de repaus. Formula folosită în acest caz este E = mc^2 = hv.
Fiecare rază electromagnetică are o masă asociată m = hv/c^2, h – este constanta lui Planck, v – frecvența undei electromagnetice, c – viteza luminii. Cu alte cuvinte, un foton verde cu frecvența 563,9 Thz ( 563.909.774.436.090,22556390977443609 Hz), lungime de undă 532 nm, are masa de mișcare de 4,15 * 10^36 kg. Chiar puțin, dar dacă aduni miliarde și miliarde de fotoni verzi la un loc obții suficient de mult impuls (p = mv ) încât să pui în mișcare un satelit de 500 de kg cu două vele de 100 mp fiecare.
Calculele făcute de Michel van Biezen, de la iLectureOnline.com arată că, la intensitatea luminii de 1361 W/m^2 ce ajunge în zona Terrei, vela noastră solară ar ajunge la viteza de 1 m/s după 3,2 zile. Un asemenea exemplu de velă solară este satelitul IKAROS, al japonezilor, care a demonstrat încă din 2010 utilitatea presiunii luminii, fiind împins de aceasta cu o forță de 1.12 millinewtoni. Nu mult, dar este ceva.
S-au făcut calcule și s-a stabilit că greutatea orașului Chicago din SUA se mărește cu 150 kg ziua, tocmai datorită masei de mișcare a luminii. Mai multe despre Chicago în timp de zi aici.