TL,DR; Este un joc simpatic, multicultural, prezintă bine harta Londrei, dar într-un final nu este altceva decât un filler cu caracterul unui desen animat. Are harta destul de mare încât să nu te plictisești, mașini frumușele, ceva acțiune, un concept nou de recrutare a oricărui NPC și alte briz-briz-uri, dar nu îmi va rămâne în minte pentru mult timp.
Varianta mai lungă a review-ului
Înainte de a juca jocul Watch Dogs Legion am urmărit ceva review-uri și mă miram că nu erau foarte laudative, dar curând am înțeles de ce. Nu are de-a face cu grafica frumoasă și cu randarea personajelor, lucru chiar bine făcut, ci cu modul în care poți face misiunile. În cazul meu punctajul „meh” pe care îl dau jocului este și pentru că s-au dus pe un scenariu puțin cam SF, mai ales în crearea acelor AI-uri, apoi a dronelor de mai multe tipuri. Cumva au faultat realismul din joc.
Watch Dogs 2 mi s-a părut mai elegant și mai „normal”, m-am văzut nevoit să fiu ceva mai creativ în abordarea misiunilor, am vrut să mă plimb, să vizitez locuri, mi-a trezit curiozitatea.
Watch Dogs Legion are o problemă mare: chiar dacă agenții DedSec au diverse abilități mecanica jocului îți permite să folosești aceleași instrumente și abordări pentru a finaliza TOATE misiunile. De exemplu, am folosit spiderbot-ul pentru acțiuni de hacking și pentru a neutraliza inamicii. Tot ce trebuia apoi să fac era să întru în zona interzisă și să strâng roadele după ce am stat ascuns după un tufiș și am făcut aproape toată misiunea cu acel spiderbot.
Iar asta o poți face cu oricare dintre agenți. Unii agenți au arme silențioase iar alții au pușcă-mitralieră. Cele mai multe misiuni le-am jucat cu un agent care avea două PM-uri și cu spiderbot pentru că asta îmi permitea jocul. Dat fiind că nu am avut limitări setate de joc am ajuns să termin mai toate misiunile în același mod. Când ajungi în punctul să hăckuiești dronele anti-tero din zonele interzise, atunci rolul tău în joc este să fii un fel de virus care sare din device în device iar agentul DedSec este doar un vehicul oarecare.
Jocul ar fi fost mai interesant dacă agenții erau obligați să folosească strict anumite tool-uri și dacă spiderbot-ul nu putea neutraliza inamici. Apoi, hackuirea dronelor a fost mult prea ușoară de fiecare dată, motiv pentru care mai toate misiunile au devenit ușor de finalizat.
Cumva jocul nu te invită suficient de bine să explorezi. După ce strângi suficient de multe tech points, nu mai simți nevoia să intri în alte zone ilegale și nici nu îți mai convine să vizitezi locuri doar de dragul de a le vizita. Mai ai sugestii de recruți de la Bagley, AI-ul care te ajută, dar asta nu este chiar motiv suficient să explorezi orașul, deși are extrem de multe de oferit și munca de detaliu a fost chiar dine făcută. Banii strânși în joc, ETO, sunt doar pentru chestii cosmetice, nu upgrade-uri pentru echipă.
Legat de echipă, desi au la final zeci de membri, misiunile se fac doar într-o singură persoană, cu excepția ultimei misiuni, unde sunt folosiți doi agenți. Interesant ar fi fost o mecanică a jocului în care mai mulți membri trebuiau să participe pentru a finaliza misiunile.
La nivel de misiuni, mai toate misiunile au fost previzibile, AI-ul slab de tot, nimic care să te surprindă în afara misiunii cu microdronele, descoperirea adevărului din spatele AI-urilor și secretul mare legat de DedSec spre finalul campaniei. Jocul surprinde prin ambalajul în care este prezentat, dar nu prin substanță. Ambalajul este grafica faină, harta extrem de detaliată iar substanța ar fi sufletul jocului, mecanica, istoria care nu este suficient de bine gândită. Previzibil, dar nu atât de prost încât să nu merite jucat.
Pe partea pozitivă pot spune că grafica este foarte bună, modernă, detaliile persoanelor arată că s-a pus ceva muncă în randarea universului. Mașinile sunt simpatice, mai ales în modul autopilot cât te uiți în jur și admiri Londra. Radio-podcastul ilegal pe care îl asculți cât ești în mașină este simpatic, dar se vede că este pe repeat și că nu reflectă schimbările din Londra în urma acțiunilor DedSec.
Harta Londrei este destul de aproape de harta reală, cu ceva străzi și clădiri modificate ici și colo. În principiu, dacă te plimbi prin Watch Dogs Legion și nu ai mai fost în Londra, atunci poți memora anumite trasee și nu te vei rătăci când vii în orașul adevărat. Trebuie apreciat jocul pentru calitatea detaliilor în parcuri, clădiri, diverse piețe, trotuare, marcaje și semne, uși și geamuri, scări, monumente, porți, porturi, canale și chiar gunoiul de pe anumite străzi. Ele chiar recreează atmosfera din Londra într-un mod neașteptat de fidel.
Un alt lucru fain la jocul de față este că și-a dat silința că creeze un mediu multicultural, agenții DedSec fiind din toate națiile posibile, de la caraibieni până la români. Unul dintre agenți este român, vorbește engleza în stilul românilor, cu accent est-european, și este șofer de mașină de curse. Un alt român face parte din forțele de securitate Albion, dar este un NPC de care doar auzi și citești, pe numele lui Radu.
Nu am jucat prea mult cu agentul român pentru că deja aveam în listă un asasin cu două PM-uri. Chiar dacă ți se par ciudate accentele cu care vorbesc oamenii din Watch Dogs Legion, curând vei afla că asta este engleza vorbită prin diverse zone din Londra. I se zice LME, London Multicultural English, și unele cuvinte sunt greu de înțeles, dar te prinzi din context.
Un lucru chiar fain a fost pe la jumătatea jocului, când îl ajutai pe Stromzy, un cântăreț de rap/grime din Londra, care a fost parte a jocului în persoană. Stormzy are muzică anti-guvern și este destul de apreciat pe aici, prin Londra, tocmai de aceea a fost o alegere bună pentru un cameo în jocul Watch Dogs Legion.
Concluzie
Banii nu au fost aruncați degeaba pe jocul de față, diversele puzzle-uri au fost simpatice, povestea a avut un conținut relativ OK, dar Watch Dogs Legion este doar un joc pe care îl joci pentru că nu ai altceva la îndemână. Excelează la grafică și detaliul de oraș, dar lasă de dorit în multe alte locuri.
Recomand cumpărarea jocului, dar să nu îți pui mari speranțe în el.
Tehnosteluțe
Clasificarea mea, pur subiectivă pe bază de steluțe: 1 – e vai vai, 5 – e super super.
Grafică: 5
Poveste: 3
Misiuni: 2
Lungime: 3
Noutate: 2
Impresie generală: 3 – „a multicultural MEH”.
Un răspuns la “Review joc video PC Watch Dogs Legion”
[…] PC Gamer: loteria Newegg (lucru bun, zic eu) – Manu: am scris articol review Watch Dogs Legion […]