Categorii
Știință

Viata unei stele explicată în 14 minute – astronomie

În Univers sunt mai multe stele decât fire de nisip pe întreg Pământul. Stelele pornesc de la stadiul de protostea, gaz cosmic strâns sub formă sferică, încălzit, care luminează foarte slab. Dacă protosteaua nu are suficientă masă va rămâne în acestă formă până va epuiza energia. Acesta e stadiul piticelor maro.

Dacă protosteaua are masă suficientă și temperatura din centrul ei ajunge la 15 milioane de grade datoriă fuziunii nucleare, steaua trece în stadiul următor numit secvență principală. Unul dintre tipurile cele mai cunoscute de stele care sunt în secvența principală este pitica roșie.

Pentru piticele roșii care au patru mase solare sau mai puțin viitorul este o stea mult mai mare în dimensiuni față de steaua inițială. Aceasta se numește o gigantă roșie, care pierde cu timpul suficient de multă materie încât ajunge la numai 20% din masa inițială.

De aici va ajunge în stadiul de pitică albă, cu jumătate din masa Soarelui, dar materia comprimată în volumul planetei Pământ. După milioane de ani în care pierde căldura va deveni o pitică neagră.

Pentru piticele roșii care au mai mult de patru mase solare viitorul este mult mai interesant. Ele vor crește în stele numit super-gigante roșii. Fuziunea nucleară are loc în trepte până centrul stelei este format numai din atomi de fier, moment în care fuziunea se oprește.

În acea perioadă steaua se comprimă foarte mult și ajunge la temperaturi de 100 de miliarde de grade Celsius. Rezultatul acestui proces: o explozie foarte mare numită supernovă. În urma supernovei va rămâne o stea neutronică sau o gaură neagră, dacă masa inițială a fost de cel puțin 15 ori mai mare ca cea solară.

O stea neutronică are 1,4 mase solare și este comprimată într-un corp ceresc cu diametru de 10 kilometri. Un centimetru cub de materie ar avea 1 miliard de kilograme. Unele stele neutronice emit radiații în mod intermitent, de aceea sunt numite pulsari.

Așadar, iată și viața unei stele în numai 14 minute de film.

Mai jos poți vedea o imagine cu viața unei stele (via FranksWebSpace):
viata-unei-stele-tehnocultura-ro

Via [Bad Astronomy].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.