Li se spune tardigrade sau „slow walkers” iar în limba română, urși de apă. Fac parte din același grup cu insectele și crustaceele și mănâncă vidul la masa de dimineață.
Caracteristicile acestui animal de numai 1- 1,5 mm îmi spun că exobiologia este un domeniu care trebuie să aibă prioritate în știința de azi. Experimente prin care urșii de apă au fost lăsați în spațiu la mai puțin de -200°C și au supraviețuit îmi aduc aminte de jocul Starship Troopers, în care insecte uriașe puteau călători între planete și supraviețuiau fără probleme condițiilor vitrege din spațiul cosmic.
Se pune întrebarea: dacă tardigradele supraviețuiesc spațiului, atunci ele au venit din spațiu? În natură animalele acestea sunt întâlnite pe mușchi, copaci sau în bălți, dar au fost întâlnite și în gheața de pe Himalaya sau în sedimentele oceanelor.
Rezistând la presiuni foarte mari și cantități enorme de radiații, urșii de apă mai au un atu: pot intra în stare de criptobioză, situație în care își pot opri metabolismul pentru perioade lungi de timp când întâlnesc condiții vitrege vieții. În această stare metabolismul se reduce la 0.01% iar conținutul de apă din aceste animale poate ajunge la numai 1%.
Poți zice orice, dar, comparând oamenii cu tardigradele, ajung să înțeleg că suntem niște ființe groaznic de fragile.