Categorii
Știință

Alcool: cum funcționează etilotestul și de ce simțim căldură când bem alcool?


Etilotestul (engl breathalazier), testul ce ți-l face agentul de poliție rutieră când vrea să vadă dacă te-ai urcat băut la volan, îți poate arăta cât de mult ai băut. Aparatul folosit are rolul de a obține acid acetic din etanol, alcoolul ce îl expiri după ce bei o băutură alcoolică, printr-o serie de reacții chimice: etanolul reacționează cu apa și rezultă acid acetic și hidrogen. Hidrogenul reacționează apoi cu oxigenul din aer și se obține apă.

Practic, etilotestul are grijă ca etanolul să fie transformat în acid acetic și apă prin reacția de reducere:
CH3CH2OH(l) + O2(g) → CH3COOH(l) + H2O(l)

Măsurătorile nu sunt cele mai exacte, dar procentajul de alcool din aerul expirat corespunde unui anumit procentaj de alcool din sânge. Tocmai acest protentaj te poate pune în dificultate dacă este mai mare decât limitele admise în România, de 0.4 g/l alcool în aer expirat ori 0.8 g/L în sânge (peste este caz penal).

Acum dacă tot ai băut ceva alcool, de ce simți căldură? Adevărul este că, în timp ce tu simți căldură, corpul tău devine tot mai rece. Alcoolul duce la vasodilatație, vasele de sânge se dilatează, iar sângele duce căldura din interiorul corpului către suprafață, la capilarele din piele. În felul acesta tu simți căldură însă pierzi acea căldură prin contactul pielii cu aerul rece.

Există multe concepții greșite despre alcool, dar măcar se vei ști de ce simți că îți arde gura când bei tărie.

Atunci când alcoolul întră în contact cu centrii nervoși responsbili cu detectarea căldurii, proteinele TRPV-1 din acești centri nervoși sunt afectate iar pragul de detecate a căldurii de 42 de grade Celsius scade la 34 de grade, mai puțin decât căldura corpului tău. Așadar, dat fiind că acești receptori vor avea pragul mult scăzut ei vor simți căldura corpului tău ca fiind prea mare, de unde și senzația că gura îți arde.

Un alt lucru bun de știut este de ce mergi mai des la toaletă atunci când bei bere sau alte tipuri de alcool (sau etanol).

Când bei alcool creierul tău este afectat, așa cum este de așteptat, dar și sistemul endocrin, cel care are rolul de a comanda glandele din corp. După ce ai băut alcool glanda pituitară (hipofiza) nu mai generează vasopresină, hormon anti-diuretic ce are rolul de a regla presiunea la nivel renal prin vasoconstricție și de a ajuta la retenția apei în corp.

Când glanda pituitară nu mai generează vasopresină, atunci te duci mai des la toaletă. Și dacă ai mers de prea multe ori la toaletă de urina ajunge să fie transparentă, atunci trebuie să știi că durerea de cap de a doua zi este generată de lipsa apei din corp, adică de dezhidratare.

Alcoolul e un bad boy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.