Fraser Cain, de la Universe Today, ne explică faptul că, pentru lumină, partea vizibilă a razelor electromagnetice, timpul și spațiul nu au nici o însemnătate. Deși lumina depinde de spațiul în care se deplasează în sensul că spațiu îi trasează traiectoria, aceasta este în rest independentă de ceea ce se întâmplă în jur.
De la momentul creării acesteia și până când este absorbită de vreun atom sau material pentru lumină trec exact ZERO secunde iar spațiul parcurs, din punctul de vedere al luminii, este ZERO. Cu alte cuvinte, dacă tu ai fi acum lumină și ai zbura timp de miliarde de ani, parcurgând miliarde de miliarde de miliarde de kilometri, și ai ajunge la un atom care te-ar absorbi, timpul pe care l-ai simți tu ar fi nimic, o scânteie, iar spațiul pe care ai vedea tu că l-ai parcurs ar fi inexistent, nimic.
Pentru lumină distanța dintre doi atomi și cea dintre capetele Universului, dacă există, este egală, adică ZERO.
Cum poate fi posibil asta? Ei bine, dacă citești articolul despre fundamentele teoriei spațiu-timpului, vei înțelege că, la viteza luminii, timpul se dilată la infinit iar spațiul se contractă infinit de mult iar masa corpului la acea viteză este devine infinită. Tocmai de aceea lumina nu are masă de repaus.
Știința poate fi ciudată, dar aceasta nu înseamnă că nu este adevărată și că nu avem demonstrații științifice pentru relativitatea definită în fundamentele teoriei spațiu-timpului, așa cum le-a stabilit Einstein.
În rest, dacă ai avea jobul luminii, viața ta ar fi anostă.