În 2012 am fost la sediul ESO, din Garching, Munchen, Germania și am avut ocazia să descopăr multitudinea de descoperiri care s-au făcut în domeniul astronomiei în ultimii 50 de ani de când există această organizație extraordinară. În data de 11 octombrie 2014 a avut loc ziua porților deschise la ESO și îmi pare ră că nu am fost printre cei 3300 de oameni care au văzut și noul sediu, neconstruit în 2012.
ESO are o echipă impresionantă de oameni de știință care lucrează continuu pentru a duce astronomia în secolul viitor. Să nu uităm de E-ELT, cel mai mare telescop care va fi construit până la data lansării, 2020, telescop care va costa mai bine de 1 miliard de euro. ESO are nevoie de 140 de milioane de euro anual ca să funcționeze și tare mi-ar plăcea să văd și România ca membru full în această organizație.
Harry van der Laan, director între anii 1988 – 1992, în interviul ce mi l-a acordat la acea vreme, spunea faptul că România ar avea nevoie de patru condiții principale pentru a fi acceptată în ESO:
– activitate astronomică mare – să existe echipe de cercetători care să aibă proiecte de astronomie la care să lucreze
– măcar 4 institute de fizică ce fac si astrofizică/astronomie
– studenti doctoranzi sau post-doctorat care dorească să învete despre astronomie(astrofizică)
– bani: conform cu PIB, dar nu mai mult de 20% din totalul necesar ESO
Din păcate, suntem departe de acest deziderat, din fericire avem două românce care lucrează acolo: o IT-istă căreia nu îi știu numele și Oana Sandu, de la LaStele.ro.
Dacă vrei să vizitezi vreodată ceva, atunci sigur trebuie să vizitezi sediul ESO.