Categorii
Știință

Microbiomul, locuitorul din noi care ne protejează


Acum un an scriam despre microbiom, adică totalitatea de bacterii din și de pe noi care ne însoțește peste tot, indeferent de ceea ce facem noi. Cea mai mare parte a acestor bacterii este benefică și se află în zona intestinului gros. Microbiomul de acolo ne ajută la digerarea vegetalelor. Bacteriile le descompun și noi ne hrănim cu produsul lăsat în urmă de acele bacterii: vitamine și alte substanțe nutritive.

Ca număr de celule, bacteriile sunt de 10 ori mai multe în corpul nostru decât celule umane. Noi avem pe la 10 mii de miliarde de celule, dar microbiomul numără 100 de mii de miliarde de celule. Suntem mai mult bacterie decât om, însă toate bacteriile luate la un loc nu depășesc 3% din greutatea noastră pentru că bacteriile sunt de sute sau de mii de ori mai mici decât celulele noastre.

La fel, de aici poți afla că 8% din ADN-ul nostru este ADN de virus, rămășite de cod genetic rămase în urmă după sute de mii de ani de interacțiune cu virușii din mediul înconjurător.

Microbiomul ne ajută la generarea vitaminelor B și K și la digerarea plantelor, dar microbiomul de pe piele noastră ne protejează de atacuri externe. La fel, microbiomul prezent în tine și în rudele tale este diferit de cel din membrii altei familii.

Microbiomul este gazda și prietenul nostru, tocmai de aceea ar trebui să fim atenți cum folosim antibioticele ori alimente/suplimente care ne eliberează forțat intestinele. Să nu uităm ca dacă ne pierdem microbiomul din intestin și nu avem apendice, atunci ne va fi mai greu să ne restabilim sănătatea.

Apendicele are rolul de a elibera bacterii benefice, microbiom, în intestin când nu se mai găsesc în intestine.

Be nice to your microbiome!

Via Cristi Mosora @ LucruriGratis.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.