Categorii
Tehnologie

Transformers 2 – tehnologii din viitor [Partea 3]

De la hyunwook.deviantart .com.
În această parte vreau să scriu despre ECHELON, sau cum poți fi urmărit orice ai face. Această tehnologie este foarte bine reprezentată grafic atunci când Soundwave (imagine stânga) și-a întins tentaculele și s-a conectat la un satelit militar.

În partea 1 am scris depre faptul că avem tehnica necesară să facem roboți iar în partea 2 despre faptul că suntem pe punctul de a construi roboți modulari, capabili de transformare. Începând cu această parte părăsesc tema roboților și prezint și alte tehnologii interesante din film.

Deși există și ca temă de film, ECHELON, sau tehnic numit SIGINT (SIGnal INTelligence) reprezintă totalitatea acțiunilor și dispozitivelor folosite pentru a colecta informații de la orice sursă posibil – internet, televiziune, telefon și alte metode mai specifice. Ceea ce mulți oameni nu realizează este nivelul până la care se poate ajunge cu obținerea unor informații confidențiale în era digitală. În film, Decepticonul respectiv reușește să acceseze baze de date secrete și să intercepteze chiar și discuțiile care, zice-se, erau sigure.

Securitate

Acest sistem foarte complex a fost pus la punct din dorința de a asigura securitate națională SUA. Fiind folosit în special de către NSA și CIA pentru culegerea de informații are baze terestre în zone strategic amplasate pe Glob. Cele mai importante stații de la sol se află la Baza Aeriană Misawa – Japonia, la RAF Menwith Hill – Anglia, la Pine Gap – Australia, la Yakima Training Center – Washington, SUA și în încă multe alte locații.

Interesant este că se spune că dacă nu vrei să ai interceptate datele de către acest sistem prin internet trebuie să folosești încriptări, sau codificări ale mesajului, fapt care nu ajută în nici un caz. Acest lucru este valabil când vine vorba de protecția împotriva altor utilizatori în afară de SIGINT. Standardele de încriptare pe internet sunt stabilite de către DOD, Departamentul Apărării din SUA, așa că poți să îți dai seama de ce nu te ajută.

Tipul de date colectate cuprinde orice, de la mesaje text date prin telefonul mobil, până la documente transmise sau fișiere trimise prin fibra optică.

Metode

Colectarea datelor se face pe trei planuri: datele transmise prin intermediul undelor electromagnetice sunt interceptate de sateliți geostaționari (sau nu) iar cele care folosesc fibra sau cablul, în proporție de mai bine de 90%, sunt interceptate în noduri sau switch-uri. A treia metodă constă în primirea datelor „pe tavă” de la guvernele aliate sub formă de statistici sau diferite documente clasificate.

Momentan sunt cel puțin 13000 de sateliți care orbitează Pământul și o groază de date pot fi obținute de către orice om cu acces la internet. Google are un site cu reprezentarea celor 13000 de sateliți și cu cele mai importante detalii. Pentru asta intră aici.

Dacă vrei să afli ceva date despre satelitul tău preferat atunci trebuie să intri pe n2yo.com. Pus și simpul alegi satelitul din listă și îi urmărești traiectoria. Simpatic, nu? Ei bine, dacă un om simplu are acces la astfel de date ECHELON are mult mai multă putere în acest plan.

Datele interceptate de acești sateliți sunt transmise către stațiile de la sol unde softuri speciale (in genul defunctelor SILKWORTH și SIRE) triază, identifică și clasifică informația în funcție de importanță. În momentul de față sunt urmărite datele care conțin sau au legătură cu cuvântul „terorism”, președintele SUA sau orice alt subiect de natură „sensibilă”.

La sol datele sunt colectate fie din cablurile sub-maritime, fie în punctele nodale ale internetului în așa zisele camere obscure, în genul Camerei 641A unde informațiile sunt diseminate și sunt făcute rapoarte complete iar, acolo unde se impune, sunt stocate datele integral. Algoritmii automați ușurează mult activitățile, unul dintre aceștia fiind folosit și de către YouTube pentru crearea textelor din cadrul fișierelor audio sau video. Programele de identificare facială, deși oarecum inaccesibile oamenilor simpli, sunt intens folosite de către acest serviciu special mai ales că în Mexic, mai nou, se dorește instalarea unui sistem de analiză biometrică în întreg orașul. Știrea aici. În principiu se urmărește utilizarea scanerelor de iris pentru a cunoaște persoanele care întră într-o anumită zonă. Se spune că sistemul nu dă greș.

Pentru mediul on-line există posibilitatea simplă de „tracking”, foarte la îndemână de altfel. După cum mulți dintre noi știm vizitele pe care le facem sunt stocate în browser, dar nu numai. Dacă din clientul de internet poți șterge tot felul date, nu la fel se întâmplă și la nivel de motor de căutare, ISP sau ECHELON. Dat fiind că memorarea istoricului vizitelor nu necesită spațiu prea mare poți fi sigur că Big Brother știe ce ai făcut vara trecută. Politica Google este să mențină datele istoricului memorata până la 18 luni, chiar dacă intri în Dashboard-ul tău și alegi să nu îți înregistreze datele de navigare.

În România ISP-ul ține datele acestea cam 6 luni de zile, obligați prin lege. Cel mai interesant este că observăm tot felul de tehnologii care se doresc a ajuta civilmente sau care au rațiuni economice, dar bănuim că în spatele lor se ascunde ochiul atotevăzător al SIGINT. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu numai americanii fac acest lucru. Rușii, chinezii și alții sunt în aceeași oală, doar că au sistemele proprii. Cred că toți știm de „targeted ads” sau reclame direcționate, care îți apar în browser în funcție de obiceiurile noastre de navigare.

Ei bine, de ceva vreme s-a pus problema până unde se poate merge cu urmărirea obiceiurilor de navigare, fapt ce a dus la scrierea articolului Who’s Spying on Your Browsing Habits?, care vorbește în esență de existența și dezvoltarea fără precedent a companiilor care au ca singur scop tocmai colectarea „legală” a datelor de navigare. Și mă refer aici și la comentariile care au fost scrise pe situri, tocmai pentru a-ți face un bine și a-ți oferi acele reclame care să te convingă să cumperi.

Probleme de intimitate au dus la discuții ca aceasta : Does Google have an evil twin? în care se caută scuze pentru recentele încălcări ale dreptului la intimitate. Vina este dată pe oameni și nu pe Google, ca și întreg. Dat fiind accesul companiei la tot felul de date nu cred că le ține în curte. Eu sunt un mare fan al tot ceea ce oferă Google, dar părerea mea, strict persomală, a se remarca acest fapt, este că agențiile americane interesate au acces nerestricționat la aceste informații.

Bun, să zicem că nu este prea important acest fapt, de vreme ce suntem obișnuiți de ceva vreme să ni se tot sufle în ceafă. Consider că e important, rectific – foarte important, acest lucru pentru că vom ajunge cât de curând în situația în care Google să ne spună că, de vreme ce am mai mâncat înghețată de ciocolată de câteva ori, trebuie să încercăm de data aceasta și celălalt tip nou. Este un șcenariu posibil în anii viitor, deși nu este unul optimist, dar acolo se poate ajunge când nu se controlează fluxul de date de la utilizatorul de internet către motoarele de căutare și nu numai.

De curând s-a dezvoltat un website extraordinar care oferă studii amănunțite a tot felul de fenomene și face chiar și predicții, sub numele Recorded Future. Și zici că nu ar ști să îți spună ce vei face în viitorul apropiat….
http://www.youtube.com/watch?v=nG97B7tiUQg

Vreau să atrag din nou atenția că tot ce se poate la nivel comercial sau civil, cu atât mai mult se poate la nivel de SIGINT. Așa că nu trebuie să ne mire cum a reușit Soundwave să găsească ce a căutat într-un timp așa de scurt.

Să nu mai vorbim de faptul că servicii ca Google Earth, Street View și altele ajută la întregirea tabloului. În ceea ce privește datele primite de la guverne ele sunt sumarizate de către CIA în niște tabele publice cum este acesta despre România. De remarcat că, pentru coordonarea informațiilor astfel obtinute, s-a pus la punct Intellipedia, un corespondent al Wikipedia, dar la care au acces numai membrii agențiilor de securitate acreditate pe trei nivele de securitate: Secret, Top Secret, Sensitive but Unclassified.

Legi

Americanii se „mândresc” cu PATRIOT ACT iar noi cu Strategia Națională de Securitate. Ambele au ceva în comun. Stabilesc restricții mai multe decât ar trebui. Scopul general este de a susține ECHELON în demersurile de obținere de informații pe orice căi posibile, sub orice motivație și, dacă se poate, sub acoperirea legii. Ce ironie.

Legile, sub aspectul lor mai puțin cunoscut, permit urmărirea oricărei activități considerate suspecte, inclusiv tranzacții bancare după cum se poate vedea și în documentul atașat. De altfel SRI este implicată trup și suflet în activitățile de îmbunătățire a activității de profil și recunoaște și importanța mediilor sociale on-line în activitatea de culegere de informații- vezi documentul atașat.

Așa că…

Cel mai bine este să nu fii perceput ca și „vulnerabilitate” sau amenințare de vreun fel. Deși împotriva soluțiilor comerciale de urmărire se poate face ceva, când vine vorba de SIGINT nu ai ce face. De orice parte ai fi datele vor fi colectate pentru că „informația este putere”, dar pentru omul de rând nu este o problemă majoră pentru că reprezeintă doar o statistică undeva pe vreun server, fără interes în mod special. Așa că nu supăra pe cine nu trebuie.

Viitorul ne va aduce oricum soluții din ce în ce mai sofisticate și ține de noi ca și colectivitate să spunem „nu” când s-a întrecut măsura. Ce părere ai, ce altceva ne rezervă viitorul?

Din aceeași categorie citește și
Transformers 2 : tehnologii din viitor [Partea 1]
Transformers 2 : tehnologii din viitor [Partea 2]

Linkuri utile
http://www.globalsecurity.org/space/systems/sigint-overview.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/USA_PATRIOT_Act
http://roncea.ro/2010/06/23/strategia-nationala-de-securitate-a-romaniei-a-identificat-aceleasi-vulnerabilitati-cu-cele-semnalate-in-analizele-roncea-ro-atacuri-externe-prin-intermediul-trustuirlor-de-media-cu-filiatii-rusesti/
http://en.wikipedia.org/wiki/Intellipedia
http://www.gearthblog.com/satellites.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Echelon_(signals_intelligence)
https://www.recordedfuture.com/index.html
http://www.nsa.gov/about/mission/index.shtml
http://fcw.com/articles/2007/08/13/dod-expands-encryption-mandate.aspx
http://www.sri.ro/categorii/61/revista-intelligence.html

Documente
Ghidul de tranzactii suspecte
Intelligence 2008 – Revista SRI
Sigint – un pas mai departe
Raport SRI pe 2005
SIGINT
Strategia-Nationala-de-Securitate-a-Romaniei
DOD encryption
Intelligence – Revista SRI 2010

_


5 răspunsuri la “Transformers 2 – tehnologii din viitor [Partea 3]”

Dă-i un răspuns lui Cheța Manuel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.