În ziua 5 la ESO@50 s-a discutat despre cosmologie. Cosmologia este disciplina care studiază originea, structura și dezvoltarea Universului. ESO a avut un rol important în studiile de cosmologie (exemplu este studiul supernovelor), mai ales cu folosirea VLT, unul dintre cele mai iubite observatoare astronomice din lume.
Mark Sullivan ne-a arătat ce formule se folosesc pentru studiul distanței până la stele. Formula este relativ simplă și a fost pusă la punct de Hubble, prin anii douăzeci. Totul ține de deplasarea către roșu (effect Doppler) și de strălucirea stelelor.
Studiul supernovelor a adus indicii despre expansiunea Universului. De la descoperierea supernovelor în anii șaizeci au trebuit să treacă decenii de studiu al acestora pentru a descoperi expansiunea Universului.
Cu toate că s-au făcut o mulțime de observații nu s-a reușit până acum detectarea unei stele care să devină o supernovă (explozie de la finalul vieții unei stele). Totuși, cercetătorii nu se lasă și caută asemenea generatori de supernove. Dacă ar reuși să prindă o supernovă „în fapt”, atunci ei ar putea înțelege mai bine procesele din stele și, inclusiv, din Soarele nostru.
Michael Murphy întreabă dacă nu cumva constantele fundamentale se schimbă în funcție de poziția ta în Univers. Studiile făcute de echipa din care face parte au relevat că o anumită constantă (alpha) are alte valori în 61 de quasari analizați. Totuși, a zis că trebuie să confirme descoperirile prin mai multe teste.
El a mai prezentat faptul că aceste constante sunt calculate în funcție de ceea ce avem noi pe Terra iar extinderea modelului asupra întregului Univers este doar o presupunere.
Dacă descoperirea se confirmă, atunci oamenii de știință vor trebui să reformuleze teoriile să includă faptul variabilitatea constantelor. În orice caz, aceste constante ar avea variații destul de mici. Michael Murphy nu este tocmai convins de faptul că dacă ai schimba acum valoarea constantelor fundamentale vei ajunge să distrugi viața.
Stefano Cristiani a prezentat motivele pentru care trebuie să studiem mediul intergalactic, printre ele fiind acela de a vedea cum a început Universul.
Tim de Zeeuw, Directorul General al ESO, a încheiat ESO@50 printr-un discurs din care a lăsat de înțeles că ESO are oameni foarte motivați și foarte bine instruiți. Pentru următorii 12-15 ani se dorește ca observatorul din Paranal să fie cel mai bun în continuare.
Ajutorul venit din partea Chile care a donat terenul pentru VLT și ELT a dus la transformarea zonei Paranal în parc astronomic. Pe viitor se urmărește continuarea parteneriatelor cu comunitatea, motiv pentru care programele studențești și de fellowship au un mare succes.
ELT este un proiect foarte ambițios, dar, după cum spune Tim de Zeeuw, țările membre pot susține financiar toate activitățile. Viitorul va rezerva multe suprize și este greu de prezis ce vor face astronomii de la ESO în anii ce urmează.
Se urmărește folosirea undelor gravitaționale pentru studierea Universului, lucru oricum dificil la ora actuală. Viitorul astronomiei depinde și de calitatea muncii livrată de astronomi care are rolul a ține treaz interesul comunității pentru acest domeniu.
Dumnealui a mai completat că ESO nu ar trebui să devină un laborator uriaș, pe cum este CERN, ci ar trebui să rămână un sistem deschis.
Pe viitor ESO urmărește adăugarea de membri, crearea de facilități tot mai bune pentru astronomi, să facă studii complementare celor care sunt deja făcute în lume și să colaboreze cu telescoapele din spațiu. Punct.
Sau nu? Ideea este că întot deauna se va găsi ceva mai interesant de descoperit și, cel mai bun lucru din toate, activitățile de cercetare de la ESO și din domeniul astronomiei în general au efecte în viața de zi cu zi a oamenilor (vezi WiFi, provenit din rasioastronomie sau internetul, rezultat al muncii oamenilor de știință).
Mai multe despre importanța astronomiei pentru oamenii obișnuiți într-un articol viitor (conferința de presă la care am fost). În rest, iată alte poze de la fața locului:
A fost o săptămână obositoare pe de o parte, dar pe de altă parte una în care am cunoscut o latură ascunsă a lumii cercetătorilor și m-am educat puțintel în domeniul acesta. Felicitări ESO pentru ESO@50.