Categorii
Tehnologie

Vizită la locul de teste pentru ELT, cel mai mare telescop astronomic din lume

Când sediul central ESO a trebuit să se extindă, o hală din localitatea apropiată, Garching-Hochbruck, a devenit locul de depozitare al multor materiale. Odată cu începerea lucrului la ELT (E-ELT, European Extremely Large Telescope), un telescop astronomic cu diametrul de 40 de metri care va fi pus în funcțiune în următorii 10 ani, s-a hotărât ca o parte din hală să fie punct de test al diferitelor componente.

Modul în care ESO lucrează: propune piese de fabricat mai multor companii iar cea care vine cu ideea cea mai bună și mai fezabilă din punct de vedere financiar câștigă contractul. Având experiența VLT în spate și primind sfaturi de la „rivalii” americani, ELT are șansa incredibilă de a da un nou avânt astronomilor.

Un lucru oarecum hilar a fost situația în care au trebuit să folosească într-un ansamblu două piese de la firme aflate în competiție. Fiecare refuza să trimită partea sa pentru că nu vroia ca ceilalți să fie parte a proiectului. Până la urmă ansamblul din cele două piese a fost făcut în Elveția și s-a împăcat capra cu varza.

ELT are deja aventuri chiar înainte de a se fi creat primii metri pătrați de oglindă principală. Martin Dimler, cel pe care îl vei vedea prezentând în imagini, ne-a povestit drumul anevoios pe care ELT trebuie să îl parcurgă din punct de vedere tehnologic pentru a deveni monstruozitatea care va uimi lumea. Tot proiectul ELT costă puțin peste 1 miliard de euro, dar valorează mult mai mult.

Un lucru nu prea des știut este acela că rivalitatea dintre Europa (ESO) și SUA a dus la căutarea celui mai bun loc pentru observații astronomice, deșertul Atacama din Chile, și la instrumente din ce în ce mai complicate. Interesant lucru, după ce apele se liniștesc, rivalii ajung să lucreze împreună folosind la comun instrumentele create. Apoi unul dintre ei vine iar cu un proiect măreț pentru a-i întrece pe ceilalți și ciclul continuă.

Revenind la locul de test pentru piesele ELT, Garching Hochbruck, lângă Munchen, aflu că acest telescop va avea cinci oglinzi. În timp ce mă uitam curios de colo-colo am aflat că oglinda principală (M1) va avea un diamtreu de 40 de metri iar ultima oglindă din ansamblu (M5) va fi de numai 2 metri în diametru. E nevoie de mai multe oglinzi pentru a strânge la un loc cât mai multă lumină care să fie analizată.

Telescoapele astronomice nu depind de puterea de amplificare a luminii (cum fac lupele, de exemplu), ci au nevoie de oglinzi cât mai mari pentru a strânge cât mai multă lumină la un loc. De aceea oamenii se bat să aibă diametre cât mai mari la telescoape. În astronomie mărimea contează.

Detalii despre ELT:

  • oglinda principală este formată din 800 de segmente hexagonale (6 sectoare, fiecare cu 133 de segmente) și 6000 de senzori
  • trebuie verificate în orice moment diferitele mișcări ale segmentelor: în jos (datorită gravitației), glisare (alunecare de la locul principal), rotire (schimbarea unghiului la care a fost amplasat segmentul)
  • se folosesc senzori de aliniere pentru ca segmentele să aibă toleranțe groaznic de mici (de ordinul micrometrilor)
  • sunt 21 de senzori și 15 motorașe pentru fiecare segment care trebuie să reacționeze la o frecvență de 50Hz (să fie în stare să facă 50 de corecții pe secundă)
  • un segment deja montat poate fi înlocuit în 4 ore
  • se va face testare la fața locului un an și jumătate înaintea de punerea în funcțiune efectivă
  • dacă o bună parte a segmentelor s-ar strica reparațiile ar dua 1,5 ani
  • va ajuta la descoiperirea motivului pentru care gaura neagră din centrul galaxiei noastre poate menține galaxia la un loc
  • va ajuta la descoperirea biosferei pe exoplanete sau cel puțin va spriniji foarte mult studiul exoplanetelor

S-a hotărât construirea unei oglinzi din segmente pentru că o glindă de 40 metri diametru făcută dintr-o bucată nu putea fi transportată până în Chile și nici nu ar fi avut flexibilitatea sistemului actual, așa cum este el gândit.

Prezența la ESO@50 mi-a arătat de ce știința trebuie susținută și de ce este nevoie de mult mai multe investiții în asemenea domenii. Admiră și cu pozele cu piesele de test de la ELT:

Un răspuns la “Vizită la locul de teste pentru ELT, cel mai mare telescop astronomic din lume”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.