Categorii
Tehnologie

Oblong aduce era Minority Report în zilele noastre

John Underkoffler, liderul științific de la Oblong Industries, prezintă o interfață colaborativă foarte asemănătoare celei din Minority Report. În acel film, eroul principal, jucat de Tom Cruise, putea interacționa cu baza de date prin simplele mișcări la mâinilor mutând piese de colo-colo și mărind chenarele informative.

În instalația din filmul de mai sus, numită G-SPEAK, poți vedea că se folosesc mănuși speciale cu semne pe ele. Acele semne sunt unice fiecărei zone de pe mănuși astfel că sistemul recunoaște gesturi singulare ca arătarea cu degetul sau gesturi complexe ca reproducerea unui plan tridimensional cu originea axelor în centrul mănușei, gest la care se folosesc trei degete.

Un asemenea aparat se folosește de foarte mulți senzori de mișcare, are nevoie de câteva monitoare și costă în jurul a 200 000 de dolari. Firme ca Boeing folosesc asemenea instalații pentru ședințele lor.

În film vedem cum se pot manipula obiecte prin simple gesturi, se poate face un zbor într-o lume tridimensională și se poate colabora cu colegi care au și ei mănuși. Ceea ce este plăcut la acest sistem este tocmai faptul că folosește de gesturi cu care suntem obișnuiți: mișcarea mâinii într-o direcție, arătarea cu degetul, imităm tragerea unui foc de armă, ținem palma deschisă când dorim ca un lucru să se oprească.

Senzorii de mișcare sunt cei care costă cel mai mult pentru că este nevoie de o rezoluție foarte mare pentru a fi în stare să recunoască degetele cu semnele de pe ele.

În filmul de mai jos poți vedea la lucru Mezzanine. Prezentarea datelor și manipularea lor se face într-un mod natural și poate introduce în ecuație telefonul tău sau laptopul de serviciu.

Uitându-mă la filmele de prezentare m-am întrebat când va fi așa ceva accesibil și omului de rând. Poate în 15 ani vom avea așa ceva în casele noastre.

Mezzanine este proiectul cu care Oblong se laudă foarte mult pentru că permite crearea unui mediu colaborativ multi-platformă chiar în timpul ședințelor. Cu pointerul lor special nu mai este nevoie de mănuși, ci doar de folosirea anumitor butoane și rotiri de mână.

Variante mai lungi ale filmelor de prezentare pot fi văzute în interviul luat de Robert Scobble lui John Underkoffler. Filmele sunt mai jos.

G-SPEAK:

Mezzanine:

Via [Robert Scobble]

Un răspuns la “Oblong aduce era Minority Report în zilele noastre”

Dă-i un răspuns lui cotos Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.