Transfuziile de sânge sunt absolut necesare în cazul în care a avut loc un accident în care victima a pierdut mult sânge. Sau când se fac operații. Oamenii de știință au cochetat încă de prin seclul al XVII-lea cu ideea de a trasfera sânge de la un om la altul sau de la un animal la un om.
Contrar părerilor unor pseudoreligioși, sufletul omului nu este în sânge și cu atât mai puțin personaliteatea lui. Transfuzia se face prin tranferul de sânge dintr-o pungă către sistemul circulator al pacientului. Transferul efectiv se face prin folosirea unui tub conectat la punga cu sânge pe de o parte și lipit de un ac la capătul opus. Acel ac este introdus într-o venă (duce sânge dezoxigenat către inimă) de la mâna pacientului iar sângele este lăsat să curgă strop cu strop din punga de sânge.
Întregul proces, cât și cazurile în care este nevoie de transfuzii de sânge, este mai jos:
Transfuzia poate fi numită un miracol, deși este un lucru care ni se pare banal azi. Aflarea unor informații vitale despre sânge și proceduri a însemnat sute de ani de muncă și teste. Trebuie să fii atent ca grupele de sânge să fie compatibile (vezi secțiunea Proceduri) sau să știi de la cine poți accepta sânge (și Rh-ul contează). Va trebui să îmi refac testele să văd ce Rh am. E și aceasta o informație absolut necesară.
Hank Green prezintă încă o parte a istoriei științifice cu mult entuziasm. Prin anul 1667, datorită curajului lui Jean-Baptiste Denys, un sfert de litru din sângele unei oi a fost transferat în corpul unui copil și, în mod incredibil, acel copil a supraviețuit procedurii. Multe alte exprimente până la începutul secolului XXI au eșuat lamentabil.
Clasificarea grupelor de sânge (A, B, O, AB) făcută de Karl Landsteiner în anul 1900 a dus la crearea unor proceduri de transfer de sânge care să țină cont de compatibilitatea dintre pacienți. De acolo încolo totul a fost o poveste a multor vieți salvate iar în zilele noastre (aproape că) se poate crea sânge artificial. Se pare că sângele artificial este acceptat de unele capete luminate din lumea religiei.
De ce sunt transfuziile importante? Pentru că salvează viețile oamenilor. De aceea, dacă vrei să faci o faptă bună, este bine să donezi și tu o dată la vreo 2- 3 luni.