Datorită mecanicii cuantice se poate calcula lățimea de bandă maximă printr-un fir de fibră optică ori, altfel spus, cât de multe date pot trece prin acea fibră optică într-o secundă. Profesorul Mike Merrifield de la Universitatea din Nottingham, Anglia, explică foarte simplu niște concepte greu de înțeles care ne arată de ce există această limită: nu se poate trece peste 1000TB/s pentru că paleta de frecvențe ale luminii devine așa de mare încât acea lumină (undă electromagnetică) nu mai poate fi cuprinsă în fibra optică.
Modul în care informațiile sunt trimise printr-o fibră optică este determinat de principiul incertitudinii (nu poți știi poziția și impulsul unei particule în același timp), prezentat în formula fizică de mai jos (via MathUrl) și specifică faptul că lățimea maximă de bandă este limitată de paleta de frecvențe ce pot fi trimise prin fibra optică. Interesant lucru, frecvențele ce pot fi acceptate prin fibră depind de grosimea efectivă a acesteia.
Δf – intervalul de frecvențe ce poate trece printr-o fibră optică
Δt – durata de trimitere a pulsului luminos. Cu cât crește durata impulsului, cu atât scade numărul de frecvențe transmise prin fibră.
Există o limită minimă a duratei pulsului de lumină în sensul că dacă trimiți un puls de lumină prea scurt, atunci intervalul de frecvențe va fi atât de mare încât o parte din acea lumină nu va putea fi cuprinsă în cadrul fibrei optice. Mecanica cuantică poate fi ciudată, e drept.