Adam Savage și Jamie Hyneman, de la Mythbusters, ne explică de ce, atunci când punem mai multe metronoame sau penduluri pe o placă liberă, acestea ajung să fie în sincron după ceva timp. În filmul de mai sus vedem că rețeta secretă este să pună acele metronoame pe o placă ce este lăsată să vibreze și să se miște în voie.
Vibrația de la un metronom se transmite, prin placă, la celelalte și după un timp toate se mișcă în același fel. Curios lucru, după ce scoți unul dintre metronoame din grup acesta își reia mișcarea pe care o avea înainte de a fi pus pe placă.
Avem de-a face aici cu sincronizarea spontană, care poate fi în fază sau în anti-fază. Energia cinetică (mișcarea) este transmisă de la un metronom către celălalt iar placa pe care ei stau oscilează, lucru ce va duce, într-un final, la alinierea mișcărilor metronoamelor.
Cei de la Universitatea din Alaska, SUA, ne spun că metronoamele trebuie să aibă frecvențe apropiate pentru a ajunge în sincron.
Explicația fenomentului: într-un sistem cu două metronoame, atunci când un greutatea unui metronom se miscă înspre dreapta, metronomul împinge placa înspre stânga (datorită conservării momentului). Placa, prin mișcarea ei către stânga împinge greutatea celui de-al doilea metronom înspre dreapta, în aceeași direcție cu greutatea primului metronom. De aceea, pendulul mai rapid îl obligă pe cel mai încet să se miște mai repede.