Categorii
Tehnologie

Tehnologie: optimizarea WiFi, adâncimea culorilor, alegerea procesoarelor și tipuri de ochelari 3D


De curând am nimerit pe canalul Tech Quickie, pe Youtube, și are o mulțime de filme scurte din care poți învăța cum funcționează anumite tehnologii, dar și cum poți alege device-ul potrivit ori setările optime pentru ele.

În filmul de mai sus ne învață cum să optimizăm semnalul WiFi de la routerele noastre. Deși la cât de mici sunt majoritatea apartamenteleor de la noi nu ar fi nevoie de prea multe ajustări, totuși trebuie să ținem cont de câteva sfaturi legat de optimizarea Wifi:
– pune routerul într-o zonă centrală, unde nu sunt obiecte ce stau în calea semnalului
– ai grijă să nu pui routerul lângă obiecte metalice sau mari
– folosește o antenă mai mare pentru amplificarea semnalului
– folosește o antenă direcțională, dacă ai nevoie de semnal numai pe o anumită direcție
– ai grijă să folosești canalele 1,6 și 11
– ia un router mai bun sau actualizează firmware-ul

Eu am un TP-Link pe care am dat 150 de lei acum 2-3 ani și merge foarte bine. Nu am avut nevoie să fac cine-știe-ce ajustări.

De ce megapixelii sunt o păcăleală mare

Din filmul de mai jos vei vedea că, uitându-te numai câți megapixeli are o cameră foto, ajungi să ieși în minus. Trebuie să te mai uiți și la calitatea imaginilor generate, respectiv trebuie să ai grijă și de adâncimea culorilor ce sunt stocate în acea poză. Adâncimea culorilor nu este nimic altceva decât paleta de culori ce o poate stoca o imagine făcută cu respectiva cameră foto:

Așadar, nu te uita numai la megapixeli, la rezoluție, pentru că aceasta este numai parte a ecuației.

Cum să alegi procesorul potrivit

Înainte era destul de simplu să alegi un procesor, pentru că trebuia să te uiți la frecvența acestuia și îl puteai compara ușor cu altele. Acum procesoarele pot face mai multe operații per ciclu, au memorie cache, pot lua rolul plăcii video.

În acest fel alegerea procesorului potrivit este destul de dificilă, dar filmul de mai jos te va ajuta să faci alegeri mai bune. Dacă mă întrebi pe mine, eu prefer procesoarele care nu fac și muncă de plăci video (cum e APU de la AMD, cu i5 – i7 de la Intel), ci le prefer pe cele clasice pe cum e seria FX de la AMD. Îmi place să văd că fiecare parte se ocupă doar de ceea ce are de făcut și gata.

Locuri de unde ai putea primi sfaturi sunt: The Tech Report, Hardware Canucks și Linus Tech Tips.

Câte tipuri de tehnologii 3D există?

Esită 6 tehnologii 3D care sunt cel mai des folosite: stereografe, anaglife, cu obturator activ, polarizare circulară, lentruculare și cu barieră-paralaxă.

Află mai multe din filmul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.