Jocurile video nu generează comportament violent în oameni. Dacă intri pe linkul anterior, găsești o serie de studii care infirmă sau confirmă faptul că jocurile video au vreun efect în ceea ce privește violența în oameni. Concluzia generală este că jocurile video nu îi transformă pe jucătorii de FPS – fist person shooters – în asasini sau indivizi dornici de vărsare de sânge.
E drept, jocurile video, mai ales jocurile video din clasa shooterelor sau RPG – role playing game – îți pot mânca o groază de timp. Totuși, la câte filme de YouTube vezi cu oameni în culmea disperării atunci când joacă jocuri video, ai fi înclinat să zici că dovada este acolo.
Dovada este acolo, dar concluzia trasă este greșită. Faptul că cel care joacă acel joc pierde iar, și iar, și iar, și iar îl face să devină agresiv, nu faptul că are 10 head-shoturi făcute într-un minut ori că strivește oameni și animale cu tancul în Carmageddon ori GTA IV.
Jocurile video, la fel ca filmele de Hollywood, trebuie asociate entertainmentului și artei și trebuie tratate ca atare. Fată de filmele de la Hollywood, jocurile video au, în plus, elementul interactivității, sunt un entertainment participativ ce implică persoana respectivă mult mai mult decât un film.
Compară un om care se comportă agresiv din cauza unui joc video cu unul care e agresiv pentru că a pierdut o partidă de șah și vei vedea că originea agresivității stă în exact modul de comportare a oricărui om: reacția în fața unui eveniment negativ care se repetă de multe ori.
Așadar, dragi părinți, copilul nu devine agresit pentru că joacă GTA sau Sniper 2, ci pentru că unele misiuni sunt greu de trecut. În loc să dați vina pe tehnologia care „pervertește” copilul, mai bine îi schimbați setările de dificultate.