Categorii
Recenzii

Review joc video PC Black Mesa (Half Life remix)

TL,DR; Abia am așteptat să fie publicat Black Mesa ca să îl joc cap-coadă și să compar cu prima impresie avută acum mai bine de 15 ani. Black Mesa este un Half Life remix, același joc, dar cu grafica îmbunătățită, ceva puzzle-uri schimbate, anumite zone regândite. Nostalgia își spune cuvântul când zic că este un joc excepțional, simpatic, care a îmbătrânit bine.

Black Mesa este un joc care merită efortul și cei 5-10 dolari dați pe el. Cu un asemenea joc îți dai seama că producțiile AAA, cu grafică bună, cu scenarii incredibile, cu animații extraordinare pot fi bătute de un joc vechi de peste de 20 de ani cu ceva îmbunătățiri grafice.

Dovadă că gamerii nu sunt mereu impresionați de grafica realistă și că poți avea succes și cu jocuri mai puțin flashy, dar mai consistente în materie de gameplay, poveste, misiuni.

Varianta mai lungă a review-ului

Tu joci rolul lui Gordon Freeman, un cercetător la Black Mesa în vârstă de 27 de ani, care întârzie la muncă tocmai în ziua în care vine sfârșitul lumii, dar el nu știe asta. De fapt, doar puțini oameni de acolo știu ce se petrece în acele laboratoare.

Cu trenul de serviciu către birou
Cu trenul de serviciu către birou. Uită-te la detaliile de avertisment, scaunele, harta sistemului de tranzit

Fără să trec prea mult prin poveste merită să pomenesc faptul că odată ajuns la muncă, trebuie să iei costumul protectiv, să mergi într-un laborator special unde trebuie să verifici niște specimene tocmai când întregul complex Black Mesa este invadat de extratereștrii teleportați acolo de pe un tărâm numit Xen. La început ai o rangă cu care bați oameni zombificați de niște creaturi mici, patrupede, dar groaznic de enervante. În timp reușești să obții arme tot mai bune în peripețiile tale prin tot felul de laboratoare și coridoare și, tocmai când crezi că vin băieții buni de la armată să te salveze, afli că trebuie să te lupți și cu ei pentru a ajunge la Lamdba lab. De acolo vei fi teleportat pe Xen, unde vei bate doi boși mari: Gonarch și Nihilanth.

Gara de plecare către laboratoarele de cercetare.
Gara de plecare către laboratoarele de cercetare. O parte din acei oameni nu vor vedea ziua de mâine

La final apare G-Man cu un speech de recrutare pe care nu îl poți refuza. Pe bune, dacă refuzi să fii recrutat, vei fi ucis. Simpatic.

Acum că am aruncat cu spoilere în tine, iată de ce zic că este un joc bun, deși nu are elemente cu care ne-am obișnuit atât de mult, gen minimap sau împușcatul de după colț: este un FPS pur, fără pretenții, cu o poveste simpatică, un joc care nu îți insultă inteligența prea mult.

Ai pistol, dar nu îi poți ajuta pe bieții oameni
Ai pistol, dar nu îi poți ajuta pe bieții oameni. Una din situațiile în care un NPC are viața mai grea decât tine

Încep prin a lista lucruri cu care ne-am obișnuit în jocuri și de ce este, totuși, bine că nu le are. Nu are hartă, minimap sau indicator de direcție către obiective. De fapt, nu ai nici un loc unde să ți se precizeze care este obiectivul. Locul și obiectivul sunt descoperite în timp comunicând cu oamenii și mergând din colț în colț peste tot pe unde poți. Fără un minimap sau un pointer tu te concentrezi mai bine pe ceea ce ai în fața sau în spatele tău. Nu tastezi aiurea ca să vezi unde ai de mers ci chiar acoperi fiecare metru pătrat din zona în care ai nimerit și încerci fiecare ușă posibilă.

Neavând acele indicatoare poate fi intimidant la început, dar te înveți repede și înveți să fii mai atent la sunetele din jur și la pixelii care se mișcă în depărtare. Cu ranga pregătită și cu lanterna pornită mergi cu grijă prin coridoare semi-luminate numai gata să bați creaturile alea enervante. Ranga nu va fi utilă în multe cazuri, dar măcar va fi cu tine mereu. Te ajută la economisirea muniției când trebuie să spargi cutii cu provizii sau diverse bariere din plăci de lemn.

Black Mesa nu este construit în genul unui joc horror clasic, ci mai degrabă este un FPS cu elemente de horror ici și colo. Sentimentul de claustrofobie te lovește din plin când te miști prin coridoarele de ventilație și nu știi de unde vei fi atacat sau când este vreo capcană prinsă de tavanul vreunui hol care pare liber și neamenințător.

Claustrofobie, coridor pe Xen
Claustrofobie, coridor pe Xen. Știi cum arată gurile de ventilație, dar coridoarele de pe Xen sunt de speriat

Jocul te obligă să mergi încet, să te uiți des pe după colțuri, să strângi muniția din toate cotloanele, să faci reload la fiecare pas. În prima parte a jocului, până ajungi la Lamdba core, ritmul este destul de lent, te ascunzi după un colț, fugi puțin în lateral, arunci cu ceva grenade în mulțimea de dușmani, dar apoi, pe Xen, descoperi că trebuie să fugi repede și să te uiți de două ori pe unde calci.

Încă puțin și ajungi la boss-ul cel mare
Încă puțin și ajungi la boss-ul cel mare. Grijă pe unde calci

Cu toate că trebuie să te uiți des după colțuri nu ai un mecanism prin care poți împușca stând după colț. Trebui să te expui de fiecare dată, dar nu este bai când ai la îndemână revolverul sau lansatorul de rachete. Legat de arme, nu te poți plânge: de la pistoale, la submachine guns, la gluon gun, arbaletă, grenade și chiar o pușcă extraterestră.

La cele peste 30 de ore de joc nu te poți plictisi când descoperi coridoare după coridoare, arme noi, oameni noi și situații neașteptate. Nu o dată ajungi în situații în care te uiți printr-un geam securizat cum oamenii sunt atacați de invadatori și tu nu poți face nimic. Surprize apar la tot pasul și, uneori, puzzle-urile din fața ta nu au o soluție imediată.

Exemplu de puzzle: cum treci de zona electrificată
Exemplu de puzzle: cum treci de zona electrificată? Trebuie să te uiți prin toate locurile până dai de soluție.

Presupun că creatorii jocului știau că oamenii vor folosi des funcția de quicksave, așa că unele puzzle-uri par a fi făcute chiar pentru situația în care tu mergi un pas, salvezi progresul, aștepți ceva secunde, faci alt pas și salvezi din nou. Situații de genul sunt întâlnite când descoperi sferele de teleportare din Lambda complex care te aruncă, uneori, chiar în dreptul unei platforme mișcătoare ce te zdrobește pe loc. Ori pe Xen, când trebuie să sari de pe stâncă pe stâncă și riști să cazi în abisul frumos la fiecare pas.

Legat de abis frumos, Xen este partea cea mai frumoasă a jocului, o lume extraterestră imaginată în culori vibrante, cu animale și plante periculoase la tot pasul. Comparativ cu misiunile din Black Mesa Xen este lux de culoare și formă, dar nu trebuie să uiți de ce ești acolo.

Grafica jocului este oarecum actualizată, nu este cea din 1998, când a fost lansat jocul original, și primește notă mare din partea mea. Nu este randarea grafică de azi, dar nici ce exista acum 20 de ani. Texturile sunt ceva mai bine definite, formele și fețele oamenilor sunt mai vii, mai detaliate, obiectele din jur sunt bine conturate. La un moment dat nu îți mai iese în evidență grafica demodată și te concentrezi pe poveste și cum să treci de valurile de inamici, printre care inamici sunt și niște ninja-soldați cu mitraliere. Sectorul acela a fost chiar interesant.

Agentul de pază te anunță că ai întârziat.
Agentul de pază te anunță că ai întârziat: „30 de minute peste program”
Agent de pază și un coleg la discuții.
Agent de pază și un coleg la discuții. Grafică: vezi fețele oamenilor și chiar degetele
Focul arde, ferește-te
Focul arde, ferește-te. Lasă niște umbre faine.
Detaliu de panou de control.

Detaliu de panou de control. Vezi bine butoanele, au formă, grosime și sunt clar definite.

Ce mi-a plăcut mult la joc a fost faptul că fiecare zonă diferită din cele peste 20 are ceva nou și interesant de oferit. Dacă nu este arhitectură nouă, atunci ai monștri noi, dacă nu ai arme noi, atunci ai coridoare mai ciudate ori un nou punct în poveste. Nu te plictisești și acțiunea este suficient de multă încât să te țină interesat. Ai și puncte în care respiri în liniște, ai altele în care trebuie să gândești ori altele în care singura soluție este să fugi cât te țin călcâiele. Este ca o salată bine proporționată și amestecată.

Headcrab. Urâtă chestie
Headcrab. Urâtă chestie. Unul dintre zecile de tipuri de inamici din Black Mesa
Om zombificat
Om zombificat. Un headcrab te poate transforma în zombie. Multi așa zombie prin Black Mesa.

Fiecare capitol nou din poveste îți permite să te uiți puțin în jur, să prinzi ceva din istoria Black Mesa, să explorezi și să te obișnuiești cu ceea ce va veni. Indiferent de lentoarea unui început de misiune sau capitol trebuie să fii mereu pregătit de un atac surpriză a unor câini sonici, că altfel nu îi pot numi, ori a unor șopârle enorme care te scuipă cu acid de la distanțe mari.

Pe măsură ce intri mai bine în interiorul complexului descoperi că oamenii de acolo știau de Xen de mult timp, că au adus specimene de dincolo și că au creat arme ciudate în urma descoperirilor făcute. Când ajungi pe Xen vezi că o mulțime de laboratoare au fost distruse iar oamenii au fost fie zombificati, fie folosiți pe post de specimene de test. Mai descoperi că unii extratereștri sunt chiar prietenoși.

Oameni în tuburi de test
Oameni în tuburi de test. Altfel este când tu ești subiectul testelor. Un moment de reculegere și plecăm mai departe.
Marele rotor în drum spre Nihilanth
Marele rotor în drum spre Nihilanth. Aici trebuie să sari mult și să împuști în extratereștrii plutitori.

Black Mesa te surprinde destul de des, te face curios să afli ce este dincolo, la un pas distanță. Informația oferită te face să fugi repede către următorul capitol, dar acțiunea ce o întâlnești pe parcurs te obligă să îți regândești alegerile din viața asta. În câteva cuvinte, Black Mesa este o pauză bună de la realitate și nu dezamăgește.

Concluzie

Half Life este unul din jocurile copilăriei mele. Mi-a plăcut la începutul anilor 2000 și îmi place acum, în forma actualizată, numită Black Mesa. Gamerii au plâns după un Half Life 3 de ani buni, imediat decenii, tocmai de aceea modderii de la Crowbar Collective s-au pus și au creat un Half Life pentru zilele noastre. Au lucrat 10 ani și au obținut ceva frumos, creat în spiritul și litera jocului original.

Black Mesa este un joc pe care trebuie să îl joci. Va fi ciudat la început, dar te vei lipi de el curând și va rămâne cu tine for ever. Este unul dintre puținele jocuri care au îmbătrânit frumos.

Xen, frumos și periculos.
Xen, frumos și periculos. Cu ranga la cucerit de lumi extraterestre.

Tehnosteluțe

Clasificarea mea, pur subiectivă pe bază de steluțe: 1 – e vai vai, 5 – e super super.
Grafică: 3
Poveste: 4
Misiuni: 4
Lungime: 4
Noutate: 3
Impresie generală: 4 – „a nostalgia STAR”.

2 răspunsuri la “Review joc video PC Black Mesa (Half Life remix)”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.