Tensiunea superficială este, conform definiției, proprietatea lichidelor de a ocupa o suprafață cât mai mică datoriță forțelor de coeziune, în absența forțelor exterioare. Este motivul pentru care plouă cu stropi, nu cu cuburi de apă, sau motivul pentru care apa turnată pe masă se strânge într-o formă cât mai compactă.
Rezultatul interesant al acestui fenomen este faptul că lichidele vor avea o membrană la contactul cu aerul. În acea membrană forțele de tensiune se vor împotrivi obiectelor care încearcă să treacă prin acesta.
Cu toate că tensiunea de suprafață a apei este mică, vei observa că o agrafă poate fi susținută de această suprafață. Cum se poate întâmpla acest lucru când știm că metalele din agrafă (aluminiu sau fier) sunt mai grele ca apa? Este un fenomen des întâlnit în natură. Vezi mai jos cum um păianjen suficient de ușor poate sta liniștit pe apă:
Ce este mai interesant decât tensiunea superficială în lichide? Același lucru, dar la solide, mai precis la nisip. Roger Bowley și James Clewett au descoperit că, dacă supui o grămadă de nisip unor vibrații, această grămadă de nisip nu va avea o formă omogenă, pe cum te-ai aștepa, ci se va comporta ca un lichid.
La aplicarea unei vibrații de 60Hz grămada de nisip se comportă ca apa, demonstrând că are tensiune de suprafață. Mai multe grămezi mai mici de nisip vor ocupa suprafețe bine determinate iar particulele din aceste zone se vor mișca la unison.
La ce ajută această descoperire? Ne ajută să înțelegem de ce, atunci când aplicăm vribrații unei grămezi de nisip, pastile sau praf, nu vom obține o distribuire uniformă a materialului. În industria farmaceutică, de exemplu, se folosește vibrarea flacoanelor pentru a obține soluții omogene. Se pare că nu ajută pe cât de mult s-a crezut. E ciudată știința? Se pare că da!
Via [Sixty Symbols].