Câți dintre noi știm că mulți români și-au lăsat amprenta asupra lumii științei și tehnicii și au ajutat la avansul general? Nu mulți. Știai că laserul a fost inventat de un român prin anii 60? Sau că primul avion de atac cu aripă joasă a fost creat prima oară la Brașov prin 1930? Sau că Justin Capră, inventator român care trăiește și azi, a fost primul om care a inventat jet-pack-ul? Da, ACEL tip de jet-pack pe care americanii îl perfecționează acum.
Ca o notă laterală: nu cred că am văzut mai mult potențial înnăbușit pe cum am văzut la noi. Cu toate că sistemul de învățământ nu ajută extraordinar de mult, cu toate că statul aruncă la gunoi și alungă oamenii valoroși, cu toate că nu există fonduri pentru nimic, iată că sunt destui români care demonstreză întregii lumi că și într-un loc sterp pentru știință și tehnologie, ca România, putem avea speranță.
De ce sunt rău și zic sterp? Pentru că nu avem programe clare de promovare a inventicii în România, nu există fonduri de cercetare, nu există o susținere a inventatorilor, nu suntem capabili să fim membri în ESO, nu și nu și nu.
Totuși, mai e speranță. Sunt destui care se încăpătânează să facă ceva aici și pentru asta ei merită toată lauda.
Români care au câștigat premiul Nobel și alții care au schimbat lumea
Avem patru români care au primit premiul Nobel: George Emil Palade, Fiziologie sau Medicină, 1974; Ioan Moraru, Pace, 1985; Elie Wiesel, Pace, 1986 și Herta Müller, Literatură, 2009. Apoi mai sunt zecile de români care au făcut treabă extraordinară de-a lungul timpului.
Află despe ei din articolul scris de Robintel despre români care au schimbat lumea:
Unul dintre cei mai celebri ”uitaţi” este Petrache Poenaru cu al lui toc-rezervor, care a inventat primul stilou cu rezervă din lume. Dar puţină lume a auzit, de exemplu, despre Dumitru Vasescu, cel care în 1880 construia automobilul cu motor cu aburi, cu care a circulat pe străzile Parisului. Sau despre Constantin I. Istrati, doctor în medicină şi chimie, cel ce a pus bazele şcolii de Chimie Organică de la Bucureşti. Sau despre Dragomir Hurmuzescu, părintele ”Electroscopului Hurmuzescu” folosit şi de soţii Curie în primele experimente asupra radiului; este mai cunoscut ca şi întemeietorul Radiodifuziunii Române, “părintele” primului post de radio romanesc, Radio Romania (1928).
Brașov, IAR Ghimbav, Elie Carafoli, Lucien Virmoux
Din articolul scris cu multă patimă de Răzvan Ionuț Dobrică despre primul avion cu aripă joasă aflăm că Brașovul a oferit, prin anii 1930, un aparat de zbor mult superior celor existente la acea vreme.
Interese politice au blocat adoptarea acestui tip de avion pe larg, dar Elie Carafoli și Lucien Virmoux nu s-au lăsat și au continuat dezvoltarea avionului. Prin Al Doilea Război Mondial americanii și germanii foloseau asemenea avioane în dotarea standard a flotei aeriene.
Așadar, avem români capabili și sigur avem azi inventatori care dibuiesc următoarea mașinăie interesantă.