Categorii
Tehnologie

În altă lumină

După multe ore în care mi-am subjugat ochii uitându-mă ca hipnotizat în monitor, ieri, ca în nici o altă zi, mi-a fugit imaginea de sub nas. Uite așa.

Ca să lămuresc umpic treaba, eu sunt purtător de ochelari și am și monitor CRT. Exact, „de ăla cu tub”. Cu toate că am investit o mică avere în unitatea centrală, monitorul a trebuit să îl las deoparte. Bad boy, bad.

Fiind un model vechi, cu garanția demult apusă, mă obosește foarte repede și apuc să văd cum fug literele și propozițiile de nebune pe ecran, care-încotro. Trebuie o schimbare. Și va veni în curând, când voi pune „ghearele” pe un monitor widescreen, LCD sau LED și blând cu ochișorii mei albaștrii.

Ca să știe tot poporul : epoca monitoarelor CRT a apus demult. Acum este vremea LCD-urilor, LED-urilor și a altor tipuri, fiecare în parte mai util decât candidatele la titlul de „fosile CRT sau relicve de muzeu”.

Am avut ocazia de a proba pentru un timp monitorul LCD al lui frate-miu și s-a simțit diferența: filmele le-am putut vedea în widescreen, așa cum îmi place și, nici după 15 ore de stat la PC, nu am avut probleme. A fost iubire de la primul până la ultimul cadru.

Următorul monitor pe care mi-l voi lua va fi de la Asus și îmi voi alege unul cu tehnologie LED, foarte subțire, destul de măricel, mai econom și foarte arătos, cam cum este Asus Designo MS238H, pe care îl poți vedea în imaginea din dreapta.

Pentru mine contează foarte mult să pot vedea cât mai bine ce se petrece în jocurile video sau în filme. Și cum diavolul este în detalii, după cum se zice prin alte curți, vreau să fac referire la câteva caracteristici care mi-au plăcut la aceste tipuri de monitoare.

În primul rând este tehnologie LED, ceea ce înseamnă că am lumina care îmi trebuie și nu îmi maltratează ochii ăștia ușor de deocheat. La un contrast de 10 milioane: 1 (prea multe zerouri, mă doare capul), monitorul, prin tehnica ASUS Smart Contrast Ratio, îți ajustează automat contrastul pentru ca tu să vezi cât mai bine pozele sau filmele care au imagini făcute pe întuneric.

Să nu uit tehnologia Splendid Video Intelligence Technology care îți pune la dispoziție cinci presetări ce optimizeză performanța video și fidelitatea imaginii. Poți alege chiar și între trei tonuri diferite ale culorii pielii oamenilor. Așa că, dacă nu ai reușit să te bronzezi, măcar pe monitor să arăți rumen, nu?

Ce este foarte important este că oferă imagini în Full HD 1080p, are 2 ms timp de răspuns și are diagonala de 23″. Adică are rezoluție bună, reacționează rapid și este suficient de mare încât să poți vedea liniștit un film în cele mai mici detalii.

Nu trebuie să uit un detaliu foarte important: la o grosime maximă de 16,5 mm te face să îți reimaginezi concepția despre spațiu iar desingul cât se poate de „glossy” te face să te lipești de el fără doar și poate. Ai grijă ca relația dintre tine și monitorul tău să nu ajungă pe Facebook, vorba aia, trezești invidia plăcii de bază sau a procesorului care se vor răzbuna pe tine.

Suportul sub formă de inel pe care îl are, tehnologie proprie Asus numită Ergo-Fit, și butoanele LED cu senzori de atingere îi oferă flexibilitate și îi dă un aer de stil. Nu mai trebuie de acum să îți ocupi jumătate de birou cu monitorul și îi poți schimba poziția și înclinarea foarte ușor. Îmi plac foarte mult asemenea monitoare pentru grosimea mică, designul și calitatea lor.

Iată mai jos o mică prezentare a frumuseții ăsteia de monitor care este numai potrivit pentru zilele noastre.

Deși nu prea dau mare importanță consumului și a protecției mediului (mânânc electricitate la micul dejun și trec cu tancul prin păduri) se pare că cei de la Asus au luat și aceste aspecte în considerare astfel că au un consum mai mic de 33W și doar 1W când sunt în modul de economisire a energiei.

În ceea ce privește grija față de natură monitorul a fost construit pentru a reduce consumul de CO2 cu 23 kg pe an, economisește 32KWh iar panoul de iluminare posteriară cu leduri nu are în componență mercur.

Deviza de la baza creării acestui monitor care a primit destul de multe decorații este : „True to Life, Green in Mind„, și văd că s-au ținut de cuvânt cei de la Asus. Vreau să zic faptul că nu am apucat încă să pun mâna pe așa ceva, dar se pare că prezintă imaginile cât mai vii cu putință și că este eco-friendly. Din aceeași categorie face parte și Asus Designo ML248H. Merită să intri pe websit și să vezi ce are de oferit.

De acum încolo, când vreau să îmi iau un monitor mă uit să aibă cel puțin carateristicile acestea. Nu de alta, dar dacă tot stau mult la monitor nu vrea să fiu săltat de poliție pentru că am privirea de drogat după ce îmi termin treburile. Just saying…

Pentru această probă am făcut o nouă caricatură. Este mai ușor de înțeles dacă citești articolul. Enjoy.

Acest articol participă la concursul Superblog 2010, etapa 32.


12 răspunsuri la “În altă lumină”

[…] În altă lumină Tue Nov 16, 2010 20:53 pm După multe ore în care mi-am subjugat ochii uitându-mă ca hipnotizat în monitor, ieri, ca în nici o altă zi, mi-a fugit imaginea de sub nas. Uite așa. Ca să lămuresc umpic treaba, eu sunt purtător de ochelari și am și monitor CRT. Exact, “de ăla cu tub”. Cu toate că am investit o mică […] […]

A mai avut cineva titlul asta? La acelasi titlu presupun ca sunt topicuri diferite. Am obiceiul ca scriu despre lumina in ipostaze ciudate ca in articolul > Lumina intr-o lumina noua – sau – Tipografia intr-o lumina noua. Sunt interesante, poate vrei sa vezi ce teme faine trateaza articolele acelea. 😀

Am avut o experienta neplacuta cu un schimb pe care l-am facut cu un alt blog. Pe scurt, nu a fost suficient de bine protejat si a fost infectat cu malware si eu aveam link catre el. Mi-am dat seama la timp pentru a scoate linkul pt ca Google iti poate da ban daca trimiti link catre un loc cu malware. Asa ca prefer sa fiu precaut si sa nu fac schimb de linkuri.

Sunt o minunatie. Chiar nu ti-ar parea rau. Din pacat tot ce ar fi sa castig tre sa vand. Ar fi facut mai bine un premiu in bani. Asta e. 😀

Oricat cat de bun ar fi un monitor, a sta 15 ore la calculator este o greseala enorma, indiferent de cat de mult ai de lucru. Iar daca ai de obicei asa de mult de lucru, normal mi s-ar parea ca investitia intr-un monitor mai performant sa fi fost facuta demult. Altfel cineva ar putea fi inclinat sa spuna ca de fapt chiar iti face placere sa te doara capul si sa iti strici ochii.

Pe de alta parte, ceea ce nu inteleg eu este de ce toata lumea a inceput la proba asta sa descrie monitoarele Asus cand in enuntul probei nu se cere asa ceva. Ziceam si eu.

Pe undeva in enuntul probei scrie :>> Dar noile monitoare LED ASUS MS și ML sunt mai mult decât ergonomie<<. Zice sa scrii cat de important este pentru tine un monitor si, de vreme ce ne face pomenirea in mod expres a acelor monitoare, nu ai voie sa omiti niste descrieri. Monitoarele respective sunt ca punct de reper catre unul pe care ar trebui sa il iau eu.

Sunt de acord ca trebuia cumparat un monitor din timp. Cu ce bani? Pe atunci nu se punea problema sa stau atat de mult la PC, iata un alt motiv.

Nu luam mereu cele mai inspirate decizii, stiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.