Categorii
Știință

ESO pregătește următorul pas în descoperirea exoplanetelor: detecția luminii polarizate reflectate de planete

ESO sau Observatorul Astronomic European a dezvoltat o metodă nouă prin care va detecta exoplanetele și, cu puțină muncă, va putea vedea chiar și cum arată acele planete dacă ai fi la numai sute de mii sau milioane de kilometri depăratare de ele.

Categorii
Știință

Cum arată planeta Pământ văzută de pe Saturn

Săptămâna aceasta a fost una specială pentru mulți oameni, pentru că am avut ocazia să vedem cum arată planeta noastră văzută de pe Saturn. Situat la 1.4 miliarde de kilometri de noi un locuitor de pe Saturn ar vedea Pământul ca un punct luminos de pe cer.

Categorii
Știință

Documentar: Găurile Negre, arhitecții Universului

În Univers găsești mereu câte ceva care să te uimească. Ia exemplul găurilor negre super-masive care pot avea și 17 miliarde de mase solare. Space.com explică faptul că o asemenea gaură neagră ar avea diametrul cât orbita planetei Neptun, adică 9 miliarde de kilometri.

Categorii
Știință Tehnologie

La mulți ani, VLT. Unul dintre cele mai productive observatoare astronomice din lume împlinește 15 ani pe 25 mai 2013

VLT, Very Large Telescope, este un observator astronomic ce aparține ESO, Organizația Astronomică Europeană ce are cele mai tari observatoare din lume.

Categorii
Știință

Călătorie până la granițele Universului [documentar]

Alec Baldwin ne povestește despre Univers, așa cum nu l-am mai văzut în filmele documentare de până acum. Călătorie până la granițele Universului este un documentar care vrea să ne deschidă ochii la muninățiile Universului și la particularitățile anumitor zone din spațiu. Cu animații foarte bine concepute și narat cu pasiune documentarul de mai sus […]

Categorii
Știință

Universul la superlativ: mărimi, distanțe și viteze

Universul este tot ceea ce ne înconjoară iar cifrele ce îl definesc depășeșc cu mult capacitatea noastră de a-l înțelege. Se bănuiește că Universul are o vechime de peste 13.7 miliarde de ani de când a apărut, are mai bine de 900 de Yottametri în diametru (93 de miliarde de al) iar unele găuri negre […]

Categorii
Știință

Asteroidul de 50m 2012-DA14 va zbura la 18 000 de mile de Terra în data de 15 februarie 2013

Întânirile cu asteroizii sunt destul de rare. O dată la 40 de ani suntem vizitați de un asteroid în genul 2012-DA14, de formă aproape regulată, cu axa mare de 50 de metri. Având jumătate din dimensiunea unui teren de fotbal și fiind format din piatră, un asemenea asteroid ar putea face un crater cu diametru […]

Categorii
Știință

60 de secunde în lumea astronomiei cu Open University

Open University are o serie de filme educaționale pe YouTube numită „60 Second Adventures in…” prin care prezintă cele mai interesante lucruri din domenii ca astronomie, economie, religie sau filosofie.

Categorii
Știință Tehnologie

ALMA Correlator – supercomputere în slujba astronomiei

Loading player… ALMA Correlator este un supercomputer construit special pentru radio-observatorul ALMA și are rolul de a-și pune la lucru cele 136 de milioane de procesoare pentru a analiza cele mai slabe semnalele radio captate cu cele 66 de telescoape amplasate în acest complex.

Categorii
Știință

Are Luna o parte întunecată?

Nu. Luna este luminată pe toate părțile ca orice corp ceresc din Sistemul Solar pentru că se rotește în jurul axei proprii. Atunci, de ce vedem mereu aceeași parte a Lunii îndreptată către noi? Răspunsul este simplu: Luna se rotește în jurul propriei axe într-un timp egal cu rotația ei în jurul Pământului.