Când deschid subiectul știință și tehnologie deja știu că, dacă aș fi vorbit de ultimele escapade de gelozie ale Zăvorancei, aș fi ieși cu mult mai câștigat.
Dar mă încăpățânez să aduc aminte că fără tehnologiile moderne nu ne-am fi hlizit la teveu toată ziua admirând și criticând orice ne arată electronii ăia zănateci, care se bușesc de sticla ecranului de le ies fotonii din cap.
Cele trei mtive pentru care sunt, iarăși, fan al tehnologiei sunt alte trei invenții interesante: ceasul cu cristale, bicicleta care se autobalansează și exoscheletul. Okay, ultima invenție pare SF, dar este deja un fapt probat.
Ceasul cu cristale – minune mecanică din zilele noastre
Creat de către firma Phosphor acest tip ce ceas are suprafața ceasului formată din cristale iar sub ele se află electromagenți minusculi care le pot întoarce la comandă. De vreme ce se poate controla configurația acestor cristale ceasul îți poate arăta ora cât se poate de clar.
Tehnologia folosită se numește Micro-Magnetic Mechanical Digital (M3D), un hibrid între mecanic și digital. Noul constă în miniaturizarea acestor tipuri de sisteme care mai pot fi văzute la unele panouri ale autobuzelor din SUA. Deși este cam greu de purtat, după cum zic cei de la Mashable, te poți lăuda că ai ceas cu cristale Swarovki.
Sunt sigur că dom’șoarele de Dorobanți și-ar pune un asemenea ceas și la picior, doar-doar vor fi considerate drept niște „scumpeturi” :D. Urmărește filmul de mai jos și pregătește-ți punguța cu bani. La 200 $ își merită banii nu pentru acele cristale, ci pentru tehnologia din spate.
Bicicleta care se autobalansează
Nu am crezut prima oară când am auzit de așa ceva. De multe ori îi este greu omului să stea pe picioarele sale (sigur, alcoolul nu are nici o vină în cazul ăsta), cu atât mai mult să îi dai drumul unei biciclete la drum și să își vadă liniștită de traseu. Unde a fost o asemenea bicicletă în urmă cu ani când am învățat și eu să „conduc” trotineta comunistă (Pegas) care m-a dus direct în gardul vecinilor!?
Vei dori să știi cum funcționează. Dacă nu, tot îți zic. Se folosește de principiul căderii controlate pentru a-și menține echilibrul. Adică, atunci când vrei să virezi la stânga te înclini în stânga și, dacă vrei să rămâi vertical, trebuie să te balansezi din când în când în dreapta sau stânga. Așa face și această bicicletă eliminând efectul de giroscop. Secretul stă în distribuirea celei mai mari părți din greutate în zona anterioară a bicicletei.
Explicațiile sunt date cu lux de amănunte de Popularmechanics. Andy Ruina, profesor la Universitatea Cornell, a muncit 25 de ani pentru a afla o metodă de a stabiliza mecanic o bicicletă în mers și se pare că a reșuit. Mai adaugi un motor și avem de-a face imediat cu o dronă pe două roți. Vezi mai jos demonstrația. Via [Presurfer].
Exoscheletul- vedeta de din acest articol
Ideea unui exoschelet este chiar foarte veche și asemenea echipamente s-au folosit pentru mutarea echipamentelor ditnr-o parte în alta. Totuși, acele sisteme erau ceva mai amri decât un autovehicul. Acum este posibil să ai un costum care se mulează numai bine pe silueta unui om.
Creat de Argomedtech acest costum va fi disponibil de la finele lui 2011. Dar-ar să îl poată folosi suficient de mulți oameni înainte de expirarea calendarului mayaș :D. Exoscheletul se numește ReWalk și costă 150 000 de lire. Poate fi ușor manevrat datorită unei legături prin fir la antebrațul utilizatorului.
Dat fiind că prevăd o bătrânețe în care trebuie să folosesc un toiag, cred că ar trebui să îmi pun bani deoparte și pentru așa ceva. Mai jos vezi cum se poate folosi exoscheletul. Via [Geeksaresexy].