Categorii
Tehnologie

Tehnologia anului 1982. Mai avansată decât credeai!

Cei de la Britlab au publicat recent câteva filme legate de tehnologia anilor 80. Din cele patru filme de azi vei vedea că tehnologia pe care o considerăm azi ca fiind contemporană are, de fapt, câteva decenii în spate. Rareori apare ceva nou pe piață fără a avea câteva decenii de cercetare înainte. De cele […]

Categorii
Tehnologie

Cum a generat presa de tipărit a lui Gutenberg revoluția ochelarilor

Ochelarii au o istorie destul de lungă, cu primele tipuri construite în vremurile antice. Prin vremea lui Gutenberg, în secolul al XV – lea, pentru citit se foloseau semisfere din sticlă. Cei care aveau acces la cărți, respectiv reprezentanții Bisericii, se foloseau de acele semifere pentru a mări textul dintr-o porțiune limitată din pagină. După […]

Categorii
Tehnologie

De ce avem nevoie de nanotehnologie?

Nanotehnologia urmărește să cucerească lumea atomilor și moleculelor pentru a construi computere mai bune, roboți incredibil de mici sau tratamente medicale. Ceea ce a fost ieri imposibil, azi bate SF-ul. Un exemplu în direcția asta este crearea primului tranzistor constituit dintr-un singur atom. Am mai scris despre nanotehnologie prin 2010 și lucrurile devin din ce […]

Categorii
Tehnologie

NuVinci – transmisie variabilă continuă sau cum ai un infinit de viteze la bicicletă

NuVinci este denumirea unei transmisii variabile continue (cu planetare) folosite la biciclete de către compania Fallbrook Technologies. Ei au inventat tipul acesta de transmisie pentru bicilete pornind de la schițele lui Lonardo daVinci și au prezentat primul model practic prin 2006. Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama cum funcționează. Câteva scheme m-au lămurit […]

Categorii
Tehnologie

QLED Display în Revista Imagine și Brand

Nu va mai dura mult și vom avea în case monitoare care folosesc tehnologia QLED. QLED, quantum LED, sunt cristale cu diametre de nanometri care, la trecerea curentului electric, stochează enerige și o eliberează sub formă de lumină. Partea interesantă a QLED este că pixelii ce vor forma monitoarele viitorului emit lumină și nu o […]

Categorii
Tehnologie

Licitație pentru brațe mecanice care ridică sute de kilograme

După ce au făcut înconjurul lumii cu exoscheletul lor cei de la Raytheon, companie care se ocupă în special de cercetări în domeniul militar, vin și cu brațe mecanice ușor de manevrat. Cei de la KSL TV au făcut reportajul pe care îl vezi mai jos și, din ce văd acolo, asemenea brațe sunt utile […]

Categorii
Tehnologie

Eyeborg Project: bionica sau cum cyborgii sunt printre noi

Eyeborg Project este un proiect prin care Rob Spence și Kosta Grammatis au introdus o cameră de filmat în ochiul prostetic al lui Rob. Rezultatul este impresionant chiar dacă calitatea filmării lasă de dorit. Pentru a sărbători lansarea noului joc video Deus Ex Human Revolution Square Enix l-a contactat pe Rob Spence pentru a face […]

Categorii
Tehnologie

Innespace Seabreacher – vehicul acvatic personal

Innespace Seabreacher este o invenție care a existat de mai bine de zece ani, dar abia de curând a aprins apetitul oamenilor. Se poate că, între timp, costul de producție s-a micșorat, chiar dacă un asemenea vehicul acvatic personal costă 80 000 de dolari. Ce este un vechiul acvatic personal? Este o combinație între submarin […]

Categorii
Tehnologie

Invazia display-urilor flexibile

Nu cred că mai este o noutate faptul că s-au inventat și se folosesc ecrane flexibile și ultra-subțiri. Am mai scris despre hârtie electronică, E-paper, și cum se folosește. Tehnologia aceasta se basează pe existența circuitelor electronice plastice sau organice. Este vorba de faptul că se folosesc anumite materiale plastice pentru a transmite semnale electrice. […]

Categorii
TechArt

VoicePrints, Wow-Keys, WVIL Camera și WiFi Light Painting

Dacă crezi că ai motive să te plângi că nu avem tehnologie suficient de avansată te anunț că sunt multe lucruri pe care noi nu le știm și se inventează chiar în secunda aceasta. Da, știu. De ce nu vindecă SIDA sau cancerul? Se fac progrese și în acest domeniu, dar nu cum am vrea. […]