Categorii
Știință Tehnologie

Învață cum funcționează tehnologia din jurul tău

Când am citit titlul Hard Drive Teardown mi-am zis că este iar o poveste plictisitoare legată de harduri. Ei bine, nu-i așa. Bill Hamack, profesor la Departamentul de Inginerie Chimică și Biomoleculară a Universității din Illinois, explică foarte bine cum functionează această piesă minunată a tehnologiei din jurul nostru.

În genere, atunci când căutam unități de stocare a datelor în calculator știm că „hardurile” trebuie să aibă câteva sute de gigabaiți (nu gigabiți, 1 byte= 8 biți), să aibă o rotație mare a platanelor, o oarece memorie buffer, să fie pe SATA II și altele. Câți dintre noi ne-am pus însă întrebarea cum functionează aceste piese pe care le văd ca o, să-mi fie scuzat termenul, artă a tehnologiei?

Bill Hamack explică foarte bine din ce este format un hard: carcasă, axul platanelor, platane, cap cititor și un actuator (transformă energia în mișcare). Cel mai interesant mi s-a părut cum au reușit să facă harduri pe care poți stoca mai multe date. Totul ține de distanța la care se află capul cititor.

La nivelul cel mai de bază platanele sunt împărțite în zone care pot stoca un 0 sau un 1. Dacă reușești să aproprii capul cititor cât mai mult de platane, atunci zona ocupată de fiecare dintre acești biți va fi mai mică. Așa obții mai multă putere de stocare. Explicația, cu imagine cu tot, este mult mai interesantă dacă o vezi în film. Enjoy! Via [Geeksaresexy].

Te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva lucrurile din jurul tău, pe care le iei de bune, sunt adevărate minuni ale tehnicii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.