Categorii
Tehnologie

Realitatea Augmentată și în România prin ARWorks

Anul trecut ziceam că AR (Augmented Reality) is the new kid in the block. Și, de bine ce am scris atunci, iată că prin mai anul acesta ne puteam bucura de tatuaje AR sau cărți de vizită cu AR.

Se vede că realitatea augmentată își face loc în viața noastră și a ajuns chiar și în România. Ce-i drept, a trecut mai bine de un an de când întrebam când vom avea și la noi așa ceva și iată că am fost anunțat că ARWorks și-a deschis site și în România (duce la linkul de dinainte).

ARWorks este o companie dezvoltatoare de aplicații AR și agenție de creație digitală care are sedii în Ungaria, România, Polonia și Malaezia. De curând ei au creat o aplicație în care patru dintre păsările supărate din celebra trupă Angry Birds te pot însoți oriunde ești pe planeta asta. Nu trebuie decât să pornești aplicația și îți poți face o poză realistă cu ele sau poți interacționa atingând ecranul smartphone-ului.

Iată mai jos unul dintre filmele demonstrative care poate fi găsit pe canalul Vimeo al ARWorks:

3D Angry Birds in Augmented Reality – The revolution of AR? from ARworks on Vimeo.

Aplicația AR dezvoltată pentru T-Mobile din Ungaria, dar accesibilă și românilor prin intermediul browser-ului de realitate augmentată Junaio, pe canalul „Angry Birds T-Pont”, este ușor de folosit și îți permite să share-uiești pozele preferate făcute cu ea.

Acest lucru este posibil datorită invenției browserului AR numit Junaio, al companiei germane Metaio. Metaio este deja un nume în domeniu și a ajuns să fie lăudată în publicații ca TechCrunch sau UberGizmo. Junaio poate fi descărcat gratuit din Apple App Store și din Android Market.

No, și uite cum ajung iar să îmi pară rău că n-am smartphone. Mai există zâna Măseluță? Simt că îmi cade o măsea 😀 Tot trebuie să mă joc odată și odată cu asemenea jucărele digitale. Tu ai probat cum funcțioenază realitatea augmentată până acum?

3 răspunsuri la “Realitatea Augmentată și în România prin ARWorks”

de ce nu ai participat si tu la concursul la care s-a inscris tudor, ala cu castigatul tabletei? poate aveai o sansa… si chiar daca tableta nu-i smart phone, dar e tableta, totusi:d zana maseluta e pe aproape, dar tre sa fii pe faza si sa actionezi 🙂

Dap, treaba e ca sunt prins in mai multe lucruri acum si nu ma pot imparti intr-un milion de locuri :d Succes lui Tudor!

[…] merge mai departe la : Manuel, Schtiel, Roxy, Grapefruits, My life in a few words si Teo. Daca mai vrea cineva sa o preia este […]

Dă-i un răspuns lui Fotografii de poveste Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.