Categorii
Tehnologie

Sistemul GPS explicat în mai puțin de două minute [video]

GPS vine de la Global Positioning System și este un sistem format din 24 de sateliți militari cu ajutorul cărora îți poți afla poziția pe planetă. GPS-ul din smartphoone de exemplu este, de fapt, un receptor GPS care detectează patru sateliți din această rețea și astfel obții locația.

O explicație foarte amănunțită este făcută de How Stuff Works. Un lucru demn de ținut minte este că sateliții GPS nu știu nimic despre poziția ta, ci e invers. Un lucru interesant: ca să avem măsurători cât mai bune sateliții au fost echipați cu ceasuri atomice și s-a pus în practică corecțiile cerute de Teoria Relativității Generale (și Speciale) a lui Einstein.

Cu alte cuvinte, la înălțimea la care orbitează satelitul timpul trece puțin mai repede decât la nivelul solului. Așadar, cei care locuiesc în zgărie-nori vor trăi cu ceva nano sau milisecunde mai puțin ca noi 😀 Gravitația asta e de vină. Află și tu despre GPS din filmul de mai jos. Așa-i că nu credeai să afli prea curând că fizica lui Einstein este așa de aproape de noi, nu? Via [TehGeekTive].

4 răspunsuri la “Sistemul GPS explicat în mai puțin de două minute [video]”

stiam ideea asa in mare, dar nu ma gandeam ca se poate explica atat de clar in doar un minut jumate. Oricum, nu-mi place sa-mi bat capul intotdeauna cu toate chestiile, sa incerc sa le inteleg. pe unele le folosesc asa cum specifica instructiunile, fara sa incerc sa pricep care-i sistemul pe baza caruia functioneaza. asa si cu GPS-ul.. atata timp cat ma ajuta sa ma descurc in trafic, sunt f multumit

Tocmai asta e interesant la zilele noastre. avem lucruri extraordinar de compleze care ne fac viata mai frumoasa, nu neaparat mai simple, si ele sunt niste minuni tehnologice.

Oricum, ce fac ei la Minute Pshysics este foarte fain. Nu sunt tot mereu de acord, dar cand le zic, le zic bine.

Grabeste-te. Oferta este limitata. 😀 Parca vecina de la parter a plecat saptamana trecuta :))

Dă-i un răspuns lui Manuel Cheta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.