Categorii
Online

Despre neutralitatea internetului și democrația electronică românească [infografic]

Îi spuneam la un moment dat lui Eftimie că nu citesc știri despre politică și mi-a zis că ar trebui să încep. Ei bine, cred că un punct numai bun sunt site-urile administrate de Bogdan (Director Executiv APTI), despre Legi pentru internet și Neutralitatea internetului.

Foarte mulți dintre noi ne-am arătat afectați de SOPA/PIPA de la americani, dar zău de ne-am dat interesul prea mult pentru ce avem în curtea noastră. Abia „scandalul” cu ACTA ne-a mai trezit puțin până ne-a luat iar plictiseala de subiect.

Mai apropae de noi, Bogdan încearcă de ani buni să ne facă să înțelegem partea juridică a prezenței noastre în online. Faptul că suntem mai mult de simpli useri ai internetului începe să devină evident și la noi. Termenul de netizen, cetățean al internetului, e mai potrivit perioadei în care trăim: avem drepturi și obligații în lumea online pe cum le avem și în cea offline. Online-ul nu este un paravan pentru idioți și psihopați, ci o extensie a existenței noastre și trebuie să ne asumăm niște lucruri.

Pe la americani este deja de mult cearta cu neutralitatea internetului care zice că eu, ca netizen, trebuie să am dreptul de a accesa orice site de internet, de pe orice dispozitiv, fără limitări de viteză sau blocări de orice fel. Toți biții sunt creați egali.

Bogdan a pornit proiectul Neutralitatea Internetului pentru a-i conștientiza pe români că trebuie să ne intereseze și de aspectele juridice ale prezenței în online. De exemplu, proiectul este împotriva unor limitări impuse de Orange, care îți încetinește viteza de download pe anumite site-uri, dar îți oferă bandă mai multă pentru site-urile preferate de ei. Nu tocmai simpatic.

Eu am semnat petiția și te invit și pe tine să faci la fel. Intră aici să susții public proiectul. Trebuie minim 1000 de oameni pentru asta.

Mergând mai departe, APTI, Standout și Facebrand au creat infograficul de mai jos din care aflăm că jumătate dintre parlamentari au bloguri/site-uri. Jumătate dintre parlamentarii cu rpezență în online nici nu au actualizat site-ul anul acesta. Drăguț, not.

9% sunt pe Twitter iar 24% au cont de Facebook, dar ei actualizează sporadic, spre deloc acele conturi.

Un experiment interesantȘ se trimit 663 de mailuri către parlamentari și primești doar 3 răspunsuri. Adevărul este că numai Renate Weber a trimis răspuns la mailul trimis de oameni cânt s-a făcut gălăgie mare cu ACTA. Un singur om din câteva zeci de eruoparlamentari. E frumos așa?

Trimiterea celor 663 de mailuri a scos la iveală că 21 de adrese oficiale sunt greșite iar 61 de emailuri sunt nefuncționale. Și dacă plătești un indian și tot ai pe cineva să aibă grijă de mailul tău și de răspunsuri. E grele încă la noi 😀 Transmite mai departe infograficul și dă vorbă în sat că neutralitatea internetului trebuie să ne intereseze. We are netizens 😀

7 răspunsuri la “Despre neutralitatea internetului și democrația electronică românească [infografic]”

Ai dreptate. De aia trebuie sa imi bat mai mult capul cu domeniul asta. Speram sa fie mai usor 😀

Manuel, din punctul meu de vedere, internetul inca nu reprezinta un pericol pentru clasa politica actuala din Romania. Votul decisiv la noi din tara apartine celor de la sate si celor fara identitate (voturi false). „Prosti, da multi” este de actualitate. Singura noastra sansa este sa intoarcem balanta in favoarea noastra.

Cat de curand va deveni un punct important si ideea este sa fim deja pregatiti. Uite ce se intampla dincolo. si la noi se vor pune problemele astea. Si, teoretic, am avea un avantaj: inca nu suntem la stadiul lor, dar stim unde ne indreptam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.