Categorii
TechArt

Olafur Eliasson despre Little Sun: „A work of art that works in life”

Little Sun este o lanternă portabilă făcută cu măiestrie de designerul islandez Olafur Eliasson care costă undeva pe la 20€+transport. De departe nu pare mare lucru, dar e suficient să o vezi de aproape să vezi câteva linii puțin mai ciudate, linii pe care le-am observat și în alte lucrări de-ale lui.

M-am enervat puțin că omul vorbea mai mult din inimă și mai puțin detalii tehnice, dar asta o fi problema mea. Important este că lanterna folosește o celulă fotovoltaică, poate fi lăsată la încărcat 4 ore și luminează apoi 5 ore. Suportă undeva pe la 1000 de reîncărcări, ceea ce ajunge pe 3 ani.

Detalii care m-ar fi interesat țin de distanța până la care poate lumina sau dacă este suficientă una pentru o cameră mică. Presupun că nu, dar pentru birou ar fi mai potrivită. Little Sun este o intrepătrundere dintre artă și tehnologie și aș putea să o clasific drept arttech, dar mi-e mai simplu să îi zic techart 😀

Olafur a creat-o și cu un scop nobil: dai 20€ pe ea, dar va putea fi vândută mai ieftin în țările unde este dificil să ai lumină în casă. Dacă pot aprecia un lucru acela este un om care are de toate și se gândește să ofere și acolo unde știe că este nevoie. El este obsedat de lumină și acest lucru se poate vedea în mai toate lucrările lui.

Lucrări de-ale lui pot fi văzute pe site-ul principal. Dintre toate Façade for Harpa Reykjavik Concert Hall and Conference Centre, 2011 mi-a furat ochii. Vei vedea că lanterna are aceleași linii.
HARPA_09-lafur-eliasson-little-sun

Imagine folosită cu permisiunea Olafur Eliasson.

Via [Creative Technology].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.