Transmedia storytelling este termenul englezesc pentru narațiune care se folosește de mai multe medii pentru a transmite mesajul. În ultimii ani s-a făcut o schimbare în modul în care are loc firul acțiunii în jocurile video, al căror fan sunt. Schimbarea aceasta prevedea ca jucătorul să poată avea efect nu numai asupra felului în care are loc acțiunea, dar și asupra finalului jocului.
Acest mod de gândire s-a transferat la autorii de cărți are doresc să ofere o experiență mult mai bogată cititorilor prin oferirea unor materiale complementare (video / audio) împreună cu textul clasic. Aici întră în joc tehnologia digitală care permite interactivitate și ușurează non-liniaritatea narațiunii.
Cum sunt fan techart, al folosirii tehnologiei în exprimările artistice, îți dai seama că nu puteam evita acest subiect. Unul dintre scriitorii fantasy consacrați narațiunii non-liniare este Patricia Collins Wrede, care explică în câteva cuvinte acest concept.
Nu este vorba numai de purtarea cititorului în diferite zone temporale prin flashback-uri sau alte artificii, ci este vorba tocmai de punctul cel mai plăcut mie al non-liniarității: posibilitatea de a influența finalul.
Andrew Glassner a scris o care despre narațiunea interactivă, carte dedicată creatorilor de jocuri video, dar care este valabilă și pentru cărțile viitorului. El folosește acolo termenul de „narațiune responsivă”, termen care mi se pare mai aproape de înțelesul conceptului.
Ideea de a citi mai mult pe marginea acestui subiect mi-a venit când am citit pe Cititor SF despre Dear Esther, o cinematografie interactivă și nu un joc propriu-zis. Este vorba de descoperirea mesajului prin cercetarea locurilor, fiecare loc vizitat generând un mesaj audio care oferă mai multe detalii despre subiectul principal.
M-am amuzat citind comentariile oamenilor supărați de acest joc. Nu este un joc, este o narațiune la care participi.
J. C. Hutchins le-a povestit celor de la Digital Book World despre narațiunea transmedia care se poate face prin intermediul iPAD, mai precis, folosindu-se de ecranul touchscreen pentru a interacționa cu diferite elemente ale cărților. În acest fel cititorul este implicat direct în desfășurarea acțiunii.
Într-un articol ulterior, pe același website, J. C. Hutchins a povestit cum se poate extinde conceptul la folosirea hărților, a calendarelor și a altor funcții ale aparatelor de azi pentru a face o expriență cât mai completă.
Deși ți s-ar părea exagerată sau chiar inutilă această mișcare, narațiunea transmedia este parte organică a vieții de zi cu zi. Are la bază tocmai obișnuința noastră de folosi diferite medii pentru a consuma informație și, mai mult decât atât, se folosește de faptul că noi suntem obișnuiți să folosim aceste medii în tandem.
Asemenea cărți interactive au fost create încă din 2010 (vezi exemplul The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore cu detalii pe Giga OM) când aplicațiile de iPAD au avut un succes foarte mare. Exemplul prezentat anterior este o asemenea aplicație pentru o carte interactivă.
Mai aproape în timp, Blurb creează aplicații pentru iPAD prin care poți avea cărți digitale (ebooks) cu secvențe video și audio.
Viitorul cărților este: electronic, interactiv, digital.
De ce ai prefera stilul clasic de carte sau cel modern?