Categorii
Știință

Cum arată sunetul?


Ce treabă are sunetul cu văzul? Ei bine, dacă te uiți mai atent la ceea ce este sunetul, atunci te vei întreba de ce doar auzim sunetul și nu-l și vedem.

La urma-urmei sunetul nu este decât materie în mișcare, vibrații care călătoresc prin materiale, prin obiectele din jurul nostru și prin aer, vibrații ce ajung apoi la urechile noastre, generând astfel senzația numită sunet.

În modul cel mai simplu îți poți imagina că sunetul este un val de energie (este, de fapt, energie potențială) care se transmite prin tot felul de materiale, asemeni valurilor de la suprafața apei unui lac. Și asemeni valurilor din lac, undele sonore au același comportament și structură: lungime de undă, frecvență, pot fi reflectate, absorbite și refractate.

Dacă am avea ochi așa de bine formați chiar am putea vedea sunetul cum se propagă în jurul nostru iar spectacolul ar fi formidabil. Se poate face acest lucru prin metoda numită Schlieren flow visualization, metodă prin care filmezi devierea razelor de lumină în urma modificării indicelui de refracție a aerului prin care trec acestea. Cu alte cuvinte, când unda sonoră (poți s-o numești unda de șoc, chiar) trece prin aer ea creează zone cu densități diferite.

După cum probabil știi, lumina își va schimba direcția de propagare dacă întâlnește aer de altă densitate decât cel în care este la un moment dat, adică are loc fenomenul de refracție.

Cu un video proiector special setat să folosească metoda Schlieren vei fi în stare să vezi sunetul. Have fun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.