Categorii
Cultura Tehnologie

Automobile electrice în 1897: fă cunoștință cu taxiurile electrice Bersey, din Londra


Un lucru mai puțin știut este faptul că mașinile electrice au fost dezvoltate în același timp cu cele pe bază de combustie internă. Încă de prin anii 1830 s-a lucrat la automobile electrice iar prin 1897 taxiurile Bersey, ale lui Walter Bersey, erau mașini electrice de 2 tone ce duceau londonezii de colo-colo cu viteze de până la 20 de km/h.

Asemenea autoturisme electrice aveau o autonomie de 50 de kilometri și se foloseau de baterii model vechi, cu capace din sticlă, baterii ce puteau fi înlocuite la sediul firmei de taxi. Walter Bersey a deschis firma de taxiuri electrice în 1897, dar în 1899 a fost nevoit să o închidă pentru că publicul nu era interesat de asemenea tip de transport.

La vremea respectivă taxiurile erau, de fapt, niște trăsuri trase de cai. 11 000 astfel de trăsuri făceau serviciul de taxi prin 1897. Din păcate visul mașinii electrice a murit odată cu închiderea firmei lui Bersey, însă încercări au mai fost de-a lungul timpului.

Cei de la Knowledge Nuts, de la care am citit pentru prima oară știrea, ne spun că existau 75 de asemenea taxiuri la vremea respectivă iar acum mai este unul singur, în Muzeul de Știință din Londra. Smithsonian Mag deplânge eșecul taxiurilor Bersei, cu atât mai mult cu cât acestea erau silențioase și, după cum am aflat noi la mai bine de 100 de ani, era prietenoase cu mediul.

Așadar, dacă zice cineva că Tesla sunt singurele și primele mașini electrice, spune-i că asemenea mașini există încă din 1830.

Iată cum arăta un taxiu Bersey:
Bersey1-624x489

(sursa Science Museum)

2 răspunsuri la “Automobile electrice în 1897: fă cunoștință cu taxiurile electrice Bersey, din Londra”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.