Mă bucur că sunt abonat la cele mai interesante site-uri pentru că primesc zilnic tot felul de bunătăți în email. Față de mulți alții, emailul meu este o cutie cu cadouri de aceea îl am deschis mereu.
Un lucru ce mi-a atras foarte mult atenția este conceptul designerului olandez Akko Goldenbeld în care pe un tambur de lemn se reproduce un oraș la scară și, prin rotirea tambulului, poți asculta melodia generată de topografia orașului. Nu este cea mai frumoasă melodie din lume și nici conceptul nu este nou. Nouă este, insă, folosirea unei hărți 3D pentru a crea un relief… muzical, ca să îi zic așa.
Presurfer, care este chiar vecin de țară cu acest designer, numește melodia rezultată: aural experience. Și îi dau dreptate. Cu puține tweakuri cred că poate ieși ceva extraordinar. Pe când ascultăm și noi melodia Brașovului sau a Bucureștiului?
2 răspunsuri la “Orașele au o melodie a lor – concept interesant”
Extraordinar de interesant chiar. 😀
Oare cum ar suna melodiile orașelor din țara noastră…
Ar suna asa: miau, miau, miau… si un ham pe alocuri :)))