Categorii
Online

Websituri interesante: worldometers, cognitive fun și trimiteunbravo

Din cele peste 200 de milioane de websituri care sunt pe internet este aproape imposibil să nu dai peste ceva cu adevărat intereant. Iar idei originale apar destul de des, mai rămâne să le și descoperi.

Mă pot numi fericit pentru că sunt înscris la tot felul de websituri care mă trag din când în când de mânecă și îmi arată ce lucruri interesante au mai apărut pe internet. După cum bine știi, internetul are foarte multe lucruri de valoare, dacă ești interesant să le găsești.

Worldometers – statistici mondiale în timp real

Worldometers este un websit cât se poate de interesant: îți oferă tot feul de date în timp real, sau cât se poate de actuale. De acolo poți afla că suntem peste 6,908 miliarde de oameni pe planetă, că au avut loc peste 342 000 de nașteri azi și că s-au cheltuit peste 72 de miliarde dolari pe droguri anul acesta, până acum.

Creat în cadrul Real Time Statistics Project, scopul declarat al acestui websit este acela de a pune la dispoziție statisticile într-un format ușor de înțeles și are ca și lider de proiect pe Sir Thomasson.

Mult mai multe date și informații poți afla citind statisticile care se modifică la secundă. Ce-i drept, când ajungi la partea în care îți zice că 25 000 de oameni au murit de foame azi, te apucă tristețea 🙁 . Uniii o duc foarte rău, iar la noi ar trebui să fie mai bine. Websitul nu îți explică de ce se întâmplă multe lucruri, dar îți oferă o sursă de informare. Clic pe imaginea de mai jos să accesezi websitul. Via [StirileProTV.ro].

Cognitive fun și alte teste psihologice

Am tot făcut teste psihologice ca să mă cunosc. De fel sunt foarte curios și, atunci când mă interesează ceva, trebuie neapărat să aflu cât mai multe. Cognitive fun este unul dintre mai multe websituri din lista facută de MakeUseOf.

Cu sloganul „Learn your mind. Play it too.” pot zice că au rezumat întreaga acitivitate a acestui websit. Dacă vrei să vezi cât de atent poți fi, cât de bine ții minte niște cifre sau cât de bună este percepția ta atunci nu ezita să intri pe websit. Acolo vei fi întâmpinat de multe teste și ți se oferă chiar destul de multe explicații legate de ele.

Cel mai interesant mi s-a părut testul culorilor. Ca să accesezi websitul dă clic pe imaginea de mai jos. Îți urez aventură plăcută în lumea psihologiei.

Trimiteunbravo – unii oameni merită un „bravo” din partea noatră

Deși, în sine, acest websit este o reclamă pot spune că ideea este genială. Oare câți oameni nu au nevoie de o bătaie prietenească pe umăr, chiar dacă este vorba de un salut virtual?

Creat de către Bancpost pentru a atrage clienți, Trimiteunbravo îți permite să trimiți un email în care îi spui persoanei vizate că merită un Bravo. Poți chiar să și postezi acel Bravo pe peretele amicului de pe Facebook. Totul cu numai câteva date și unul-două clicuri efort. Ca să trimiți un Bravo te invit să dai clic pe imaginea de mai jos și să îți saluți prietenii pentru că merită.

3 răspunsuri la “Websituri interesante: worldometers, cognitive fun și trimiteunbravo”

misto treaba cu worldometers! Merci de link! Vazusem odata un site unde puteai sa-ti inregistrezi statistici personale, cit ai mers in fiecare zi, care-ti este greutatea in fiecare zi etc … Dar nu mai dau de el!

Am auzit si eu de el. E pentru cei pasionati de statistici la extrem 😀 Ma bucur ca iti plac linkurile .

[…] ne recomandă cîteva site-uri interesante, unul dintre ele pentru cei pasionați de statistici fel de […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.