Categorii
Tehnologie

World IPv6 Day – schimbăm macazul

Ultimele adrese IPv4 au fost date în februarie, anul acesta. Cu toate că mai bine de 4,3 miliarde de adrese IP versiunea 4 (actuală) există, toate au fost deja alocate. Dat fiind că apar foarte multe site-uri noi și internetul pe mobil se dezvoltă foarte mult (vezi smatphone-urile) este nevoie de tot mai multe asemeena adrese ca să se poată comunica pe internet.

De ceva ani se lucrează la un nou sistem pentru adresele IP. Adresele IP actuale (pe 32 de biți) sunt în genul 91.201.77.49 (adresa blogului meu la momentul actual). Acele cifre spun browserului unde să meargă pe internet să găsească site-ul căutat de tine. Tocmai aceste adrese nu mai ajung.

Noile adrese vor arăta în genul 2002:4f74:c17c::4f74:c17c (adresa mea IPv6). În sistemul IPv6, pe 128 de biți, se vor putea aloca nu mai puțin de 340 de trilioane de trilioane de trilioane de adrese. Cu alte cuvinte, vom avea suficiente adrese cât și pentru frații noștri extratereștrii din galaxiile vecine 😀 .

Ce este World IPv6 Day? Se petrece azi și se referă la faptul că giganții internetului, Google, Facebook și Yahoo, împreună cu alte organizații, vor oferi conținutul paginilor lor prin intermediul noilor adrese timp de 24 de ore în cadrul unui test mondial. Din testele făcute de ei se pare că doar un procent de 0,05 % dintre utilizatori vor avea probleme de conectare.

Dacă nu te vei putea conecta prin noile adrese nu trebuie să te sperii pentru că au și conținutul pe sistemul IPv4 pregătit. Dacă vei să îți testezi compatibilitatea conexiunii, atunci trebuie să mergi pe test-ipv6.com. Acolo vei primi detalii despre IP-ul tău și dacă serverul DNS (el face transformarea din obisnuit.eu în 91.201.77.49, că să poată fi înțeles de computere ) este configurat pentru noile adrese.

Așa că, hai să sărbătorim un nou pas către internetul viitorului cu World IPv6 Day. Mai multe detalii poți citi pe TechnologyReview. Tu ai compatibilitate cu noul sistem?

7 răspunsuri la “World IPv6 Day – schimbăm macazul”

E vorba de serverul DNS, dar nu e bai. Mai devreme sau mai tarziu vor fi obligati sa fie toti pe v6 😀

Aceeași treabă și aici pe mult iubitul și stimatul eRDeeSh.
La cum îi știu, mă aștept să-mi mărească și valoarea abonamentului ca să am acces la lumea de dincolo – IPv6! 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.