Categorii
Știință

Tot ce trebuie să știi despre planeta Pământ


Cei de la KurtzGesagt au făcut un video excepțional despre istoria planetelei Pâmânt. Cele 7 minute îți vor crea o imagine de ansamblu a genezei planetei, compoziția ei, a istoriei vieții și oamenilor pe această planetă.

Planeta noastră a luat ființă acum 4,5 miliarde de ani iar acum 4.1 miliarde de ani a fost creată Luna din impactul planetei noastre cu un corp ceresc de mărimea planetei Marte (și cu numele Theia). În urmă cu 3.5 miliarde de ani s-a format câmpul magnetic iar tot pe atunci au început să apară apele și primele celule. În urmă cu 180 de milioane de ani supercontinentul Pangaea s-a rupt în mai multe continente.

Planeta Pământ sau Terra are o atmosferă, o litosferă, un interior fierbinte. Atmosfera este formată din troposferă, stratosferă, mezosferă, termosferă și exosferă.

Litosfera este compusă din crustă și mantaua superioară iar interiorul planetei este formată din mantaua superioară, mantaua inferioară, miezul exterior și interior al planetei. În miezul interior planeta are o sferă din fier cu diametrul de 1200 km și caldă la 5700 de grade Kelvin, la fel ca suprafața Soarelui.

Căldura din interiorul Pământului vine de la descompunerea radioactivă a elementelor din acesta iar noi suntem protejați de radioactivitate de către crustă. La fel, între mantaua superioară și inferioară, la 700 de kilometri adâncime sunt rezerve uriașe de apă sub forma unor hidroxili atașați unor minerale numite ringwoodite.

Suprafața planetei este 71% apă din care doar 1% este apă dulce și din care doar 30% este apă ce o putem folosi, restul fiind în atmosferă sau în ghețari. Un lucru de precizat: oceanele au ajuns să aibă atât de multă apă sărată datorită râurilor ce au dus materiale de pe continent în oceane. Acele materiale cuprind și săruri.

În ceea ce privește atmosfera noi zicem că spațiul începe pe la 120 de km înâlțime, ISS este pe la 340 km înălțime, dar exosfera merge până la 10 000 de km înălțime. Un lucru de știut este faptul că ISS, deși zicem că este în spațiu, atinge partea superioară a atmosferei și pierde din altitudine datorită frecării cu aerul de acolo, oricât de rarefiat ar părea. Astfel că ISS pierde 100 de metri din altitudine pe zi și, la fiecare 100 de km pierduți din altitudine, trebuie să revină pe orbită pentru a nu cădea pe Pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.