Categorii
Știință Tehnologie

Microfonul vizual: recuperarea sunetului din imaginile video


Abe Davis și echipa sa de la MIT au creat un procedeu prin care poți recupera sunetele din imaginile video ce cuprind obiecte în camera în care se poate auzi sunetul. Procedeul se folosește de vizualizarea la nivel de pixel a vibrațiilor obiectelor din imagini astfel că se poate construi o corespondență între vibrații și sunetele ce le generează.

După cum bine știi sunetele sunt unde mecanice care se propagă peste tot în cameră și, când se lovesc de obiectele dintr-o încăpere, determină vibrații în acele obiecte. Acele vibrații, care pot fi văzute cel mai bine cu camere ultrarapide de peste 6000 de cadre pe secundă, pot fi interpretate drept sunet.

Cei de la Business Insider sunt uimiți de procedeu și la fel sunt mulți alții. Pe pagina proiectului la MIT poți vedea că testele au arătat că sunete de 2.2 Khz au putut fi recuperate din filmele făcute de cercetători. Pe viitor, dacă vei dori ca nimeni să nu te asculte, atunci va trebui să porți discuțiile într-o cameră fără obiecte în ea 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.